Mihaela Olimpia Ruscior

5 Dezvoltare personală
Licențiat în România  ●  Dezvoltare personală

Discută cu Mihaela Olimpia

Prețul afișat este pentru primul slot disponibil și poate varia în funcție de ora și ziua selectată.

Despre

Am studiat Psihologia pentru că mi-am dorit să lucrez cu oamenii. Am studiat jocul (devenind psihoterapeut prin joc şi dramaterapeut) pentru că am descoperit că prin joc rămânem tineri şi păstrăm copilul interior. Sunt pasionată de mişcare, de dans (şi am studiat cu adevăraţi profesionişti despre cum mişcarea ne pune în contact cu propriul corp). M-am dezvoltat și continui să mă dezvolt în orice metode creative de explorare, cunoaștere și autocunoaștere. Pentru că mie îmi plac lucrurile care se întâmplă natural, lin, curgător, frumos. Cred că arta, mişcarea şi dansul, jocul şi teatrul ne pot ajuta să intrăm foarte profund în sufletul nostru, să ne întâlnim cu emoţiile noastre şi să le lăsăm să se exprime liber atunci când sunt pregătite. De asemenea, acord aceeasi valoare cuvintelor, pentru că ne ajută să dăm sens experiențelor trăite. De mai bine de 15 ani experiența mea s-a îmbogățit în lucrul cu copii și adulți, persoane vârstnice, copii și tineri cu dizabilități sau cu probleme de dezvoltare, dificultăți emoționale sau comportamentale, precum și cu familiile acestora.

Educaţie

Psihoterapie - terapie prin joc și dramaterapie
Specializare ca Psihoterapeut prin joc și dramaterapeut (este o metodă creativă ce folosește metode specifice din teatru: joc de rol, lucrul cu măști, povești, desen etc.). Competențe în utilizarea tehnicilor creative în lucrul cu copii și adulți
2011 - 2014
Formare complementară în Psihologie clinică și Consiliere psihologică
Specializare în Psihologie clinică și consiliere
2017 - 2019

Documente

Atestat de liberă practică Psihoterapie
2020
Atestat de libera practica Psihologie clinica
2020

Membru în

Colegiul Psihologilor din România
Atestat de liberă practică în Psihoterapie și Psihologie clinică Cod psiholog: 19208
2016
Asociația de Terapie prin Joc și Dramaterapie din România
2016

Testimonialele clienților

Evaluat la 5 / 5 - din 4 recenzii

Experiență și specializări

Limbi vorbite:  EnglezăItalianăRomână
Domeniu:  Psihoterapie
Specializare principală:  Dezvoltare personală
Specializări secundare:  AnxietateStresDificultăți de relaționareDivorțDoliuMindfulness/RelaxareAbuzuriMotivațieBurnout
Mihaela Olimpia Ruscior
Dezvoltare personală

Ești pregătit să începi?

Accesează contul tău ATLAS acum.