Razvan Popa

Razvan Popa

Traumă

Specialist licențiat și verificat

Putem vorbi despre

Obiectivele tale de wellbeing, provocari, probleme, simptome, tulburări sau afecțiuni sau despre cum să fii (mai) bine cu tine. Specializarea mea principală este:

Traumă

Te pot ajuta și cu

Depresie

Anxietate


Pot sa vorbesc cu tine în:

Engleză
Română

Despre mine

Psihologia pentru mine a fost la început dorința arzătoare a unui copil fascinat de complexitatea minții noastre și de cât de mult un gând, comportament sau o simplă emoție ne poate influența viața . A continuat cu o explorare, o călătorie peste ani prin viața, provocatoare, cu momente intense cu satisfacții dar și momente de cumpană, drum pentru care simt o uriașă recunoștință. În prezent regăsesc în mine atât dorința, experiența acumulată pe parcurs pe de o parte cât și educația formală necesară pe partea cealaltă. Practica pe care am facut-o in cadrul spitalului Obregia a cristalizat dorința de a profesa ca psihoterapeut. In plan personal practic escalada și alpinismul și consider că îmbinarea lor cu psihologia este una care depășește planul metaforic. Sunt Popa Răzvan, psiholog clinican practicant, masterand al Universității Bucuresti cu specializarea Psihotraumatologie și asistare psihologică , cu formare în analiză tranzacțională pregătit să vă fiu alaturi în călătoria voastră cu tot ceea ce vom descoperi împreuna pe parcursul ei.


Educație

Universitatea Bucuresti Facultatea de Psihologie și științele educației

Licenta in psihologie.

2017 - 2020

Universitatea Bucuresti Facultatea de psihologie si stiintele educatiei

Master in psihotraumatologie si asistare psihologica.

2019 - 2021


Licențe

Scala de Fitness Evoluționist

2020 - 2075

Telepsihologia - Psihologie Online

2020 - 2062


Membru în

Colegiul Psihologilor din România

2020

Conținut

Descoperă cele mai recente articole scrise de acest specialist. Acestea te pot ajuta în aprofundarea anumitor subiecte dar și în alegerea unui specialist potrivit pentru tine.

Ne pare rău, dar acest specialist nu are conținut disponibil.
Ne pare rău, dar acest specialist nu are conținut disponibil.

Vrei să descoperi și alti specialiști?

Am pregătit o listă cu specialiști similari pentru a te ajuta să găsești ceea ce se potrivește nevoilor tale.

Vrei să descoperi și alti specialiști?

Ești pregătit să începi?

Accesează contul tău Hilio acum.