Coaching

Cât contează carisma în leadership?

Carisma poate fi folosită în a dezvolta obiectivele dorite, în a influența coeziunea dintre oameni și poate ajuta la îndeplinirea obiectivelor propuse.

Carisma, ce rol are si cum te poate ajuta in pozitie de leadership?
Articol

De câte ori ai plecat de la o întâlnire privată sau de business și dincolo de orice opinie formată ai spus: “Cât de carismatic/ă era!”? Apreciem carisma aproape instant la oameni.

Totuși, poate deveni ea instrument în leadership sau este mai puțin operațional stilul de leadership carismatic? Este un cumul de caracteristici native, un dar bun de scos din joben din când în când?

Vine cu răspunsurile și multă carismă, specialistul ATLAS în coaching, Livia Vodarici.

 

Ce este carisma?

Cuvântul “carismă” are o istorie destul de veche, actualizată continuu în legătură cu diferitele contexte în care acest cuvânt s-a tranzacționat. Provenind din grecescul kharisma, anume favor, cadou divin, cuvântul se latinizează ulterior, ajungând în vocabularul creștin ca “talent de la Dumnezeu, o putere divină oferită”. Max Weber este primul care pune acest cuvânt în relație cu noțiunea de leadership, ca atribut al celui care conduce – “Wirtschaft u. Gesellschaft” (1922). Trăsăturile carismatice relevă astfel un soi de talent înnăscut, o capacitate de a conține grația, acest dar special pe care doar anumiți oameni îl dețin. 

Carisma este, de obicei, asociată cu extraversia, agreabilitatea, cu deschiderea către experimentare, unele dintre trăsăturile descrise în modelul Big Five al trăsăturilor de personalitate. De asemenea, cei carismatici au un scor scăzut pe scala neuroticismului (Bono and Judge, 2004).

Este, cu siguranță, o trăsătură care atrage atenția, care devine valoroasă din punct de vedere social, în special ca atribut în comunicarea de business. Unele modele conceptualizează carisma ca fiind parte din personalitatea liderilor (e.g., Judge et al., 2009; Zaccaro, 2012), iar unele teorii privesc trăsăturile carismatice ca fiind atribuite social, existând doar în diferite contexte relaționale .

Din punct de vedere psihologic, trăsăturile carismatice ale unei persoane nu sunt nici înnăscute, nici dobândite exclusiv, ci ele reprezintă un mix al unor structuri de personalitate, un mix genetic, învățat și atribuit. 

Dacă privim această calitate ca integrată în personalitatea liderilor, observăm că există nivele diferite prin care carisma devine un instrument de leadership și eficiența ei depinde de alte trăsături care o pot completa. Altfel spus, dacă ești carismatic/ă nu înseamnă neapărat un drum ușor către succes sau o garanție a poziției de leadership. Ce este însă de menționat este faptul că această trăsătură poate înlesni contexte sociale, oportunități, poate fi privită ca o ușă care deschide și care încurajează către dezvoltare. 

 

Influența carismei într-o poziție de leadership

Liderul carismatic își folosește această calitate pentru performanța organizației pe care o conduce. Pentru că nimeni nu este lider de unul singur, carisma poate fi folosită în a dezvolta obiectivele dorite, în a influența coeziunea dintre oameni, în a modela reușita tuturor prin felul în care carisma reflectă reușita personală. Putem privi liderul carismatic ca pe un antrenor care angrenează motivația, care are un efect molipsitor pentru o energie pozitivă. 

Carisma devine un factor de persuasiune. Îmi aduc aminte de un client care avea ca scop crearea unui engagement mai mare printre angajați. Am observat de prima dată că era o persoană foarte sociabilă, carismatică și care crea în jurul său o energie vie. Din cauza efectelor pandemiei din ultimul an, mulți dintre angajați sufereau de burnout și își pierduseră un ritm productiv, echilibrat de lucru. Clientul cu care lucram avea tendința de a fi perfecționist și nu tolera greșelile sale și nici pe ale altora. Carisma devenise o iluzie a invulnerabilității. Prin coaching, am abordat relația dintre personalitatea sa carismatică și intoleranța de a greși.

De multe ori, a învăța să fii lider înseamnă tocmai a-ți crea un set mental suficient de flexibil încât percepția ta asupra resurselor tale să genereze succes. În acest caz, succesul însemna revelația că trăsăturile carismatice pot fi imperfecte. Felul în care acest lider și-a acceptat greșelile, modul în care și-a folosit tocmai carisma sa pentru a modela acest comportament printre angajați i-au ajutat pe aceștia să-ți accepte propriile vulnerabilități, să facă “pace” cu oboseala la care ajunseseră. De abia în acel moment, transformarea și mobilizarea au fost posibile.

 

Carisma în stilul de leadership se asociază cu câteva caracteristici:

  • Empatie, generozitate;
  • Comunicare eficientă, productivă;
  • Optimism;
  • Puterea de a crea angajament;
  • Motivație crescută;
  • Încredere, gândire strategică pe termen lung

 

Un studiu publicat în Revista de Personalitate și Psihologie Socială raportează relația dintre trăsăturile carismatice ale liderilor și eficiența acestora. Mai concret spus, cu cât un lider se percepe a fi carismatic sau îi sunt atribuite trăsături carismatice peste un scor mediu, cu atât randamentul unei astfel de trăsături scade. Studiul demonstrează astfel un nivel optim al stilului de leadership carismatic.

Tăișul dublu al carismei selectează anumite comportamente care generează eficiență prin carismă și alt cluster de comportamente care devin neproductive în urma trecerii peste pragul optim al stilului carismatic de a conduce.

  • În mod optim, liderii carismatici tind să acționeze mai strategic și să exercite o viziune amplă asupra obiectivelor organizaționale. Gândirea pe termen lung este asociată carismei, liderii reacționând agil către oportunități. Ei sunt niște vizionari ai organizației și privesc viitorul cu optimism. Comportamentele de tip risk-taking sunt manifestate, de obicei, de liderii carismatici și sunt asociate pozitiv cu procesele de breakthrough, inovative.
  • Atât timp cât liderii carismatici își folosesc carisma împreună cu alte resurse și stiluri de leadership, ei încurajează comportamente care generează inovație. Carisma te determină să ai o atitudine deschisă către noutate, să ai un comportament încrezător în ceea ce vrei să livrezi. Stilul de leadership carismatic este util în situații de criză, în contexte de tranziții organizaționale, procese de change management și funcționează ca mod de a face față presiunii competiției pe piață.
  • Comunicarea prin resursa carismei devine o forță persuasivă. Imaginează-ți că vrei să-ți convingi partenerii asupra unei strategii sau vrei să ai un pitch prin care viziunea ta devine ușor vizibilă și pentru ceilalți. Carisma devine esențială în această conversație, ceilalți devenind hipnotizați prin modul tău de comunicare. Un lider carismatic este un ad publicitar în sine. Beneficiile evidente în acest caz pot depăși un nivel moderat al trăsăturilor asociate cu carisma, efectul fiind apariția tendințelor manipulative.
  • Carisma poate genera un surplus de încredere prin care liderii pot pierde contactul cu realitatea, cu ceea ce este posibil efectiv. Astfel, ei încep să nu mai fie atenți la recomandările din jur, centrându-se excesiv pe sine. Un nivel peste mediu al carismei te poate face să te deconectezi uneori de la posibilitățile echipei tale, de la un stil de leadership relațional. Asigură-te că excesul de încredere este compensat și de felul în care ești atent la nevoile angajaților și la misiunea organizației.
  •  Un stil carismatic de leadership este mai puțin operațional. Dacă abilitatea de tip big picture vision este asociată cu trăsături carismatice, abilitatea de implementare poate fi mai defectuoasă. Un lider carismatic poate fi luat pe sus de energia și pasiunea de care dă dovadă și astfel poate să nu aibă răbdarea unui proces de implementare solid, pas cu pas. Aceste aspecte pot fi deseori neglijate de felul în care un lider carismatic comunică în echipa sa. Astfel, contribuția echipei poate să se diminueze, iar leadership-ul să devină mai puțin suportiv.

 

Leadership-ul carismatic și comportamente eficiente asociate

Am observat că cei care au o carismă înnăscută nu mai au nevoie de nicio prezentare și le este foarte ușor să-și folosească această trăsătură. Cei care sunt deschiși către oportunități își asumă riscuri și îi încurajează pe ceilalți să-și depășească limitele. 

Iată câteva comportamente care se dovedesc a fi eficiente pentru dezvoltarea carismei, implicit a beneficiilor aduse de stilul carismatic de leadership:

  • Talentul oratoric și capacitatea de a ține un discurs sunt printre proprietățile carismei, creând un potențial pe care l-ai putea explora. Ai observat care este ritmul unei prezentări, limbajul non-verbal sau felul în care parcurgi relația cu publicul? Cât de motivator, energic și articulat este discursul? Învață să te cronometrezi și să adopți un stil carismatic prin tonul vocii sau printr-o postură de încredere. 
  • Pasiunea și carisma sunt trăsături interdependente. Dacă arăți un interes real și vorbești despre pasiunile tale, ceilalți îți vor atribui o personalitate carismatică și le vei atrage atenția asupra importanței subiectului pe care îl expui. Autenticitatea creează premisele carismei.
  • Învață să ai încredere în deciziile pe care le iei și reputația ta ca lider va crește. Un management abil al deciziilor este un indicator al prezenței carismatice.

 

Fondul formei carismatice este autenticitatea și felul în care un lider creează un mediu propice pentru învățare și succes pentru organizația sau misiunea pe care o reprezintă.

Află de la specialiștii ATLAS în coaching ce generează carismă în echipa ta și cum poți include din ce în ce mai adecvat această trăsătură într-o colecție de soft skills.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie