Goana după succes cu o linie de finish care pare tot mai departe? Mize adăugate sau pierdute pe drum, bine sau rău? Afirmăm uneori cu ușurință despre cineva, că are sau nu succes. Reperele la care ne raportăm sunt pe cât de variate, pe atât de influențate de propriile noastre filtre. Dacă adăugăm și dimensiunea culturală pe care o capătă succesul într-o țară sau alta, pe un continet sau altul, lucrurile devin și mai complicate. 

Așa devine succesul, unul dintre puținele lucruri care are unități multiple de măsură, universal acceptate.

Cum succesul, indiferent cum îl definim, este un element esențial al realității noastre, este sănătos să ne evaluăm gradul de neconcordanță în ceea ce îl privește, să ne luăm timp și să ne întrebăm onest și autentic, curioși care este relația noastră cu el? Ce înseamna pentru noi succesul? Care sunt valorile noastre, de unde ne luăm energia și unde o pierdem în definiția asta? 

Specialistul ATLAS  Alexandra Culicovschi ne deslușește noțiunea de succes și de ce goana după el, atât de diferită pentru fiecare dintre noi, poate să aducă surprize.

 

Hai să definim succesul!

Primul pas ca să aduc puțină claritate a fost să iau în considerare ”repere general valabile„ în ceea ce privește succesul – cum îl definim, cum îl măsurăm?

Câteva dintre definițiile cele mai des întâlnite ale succesului sunt: să fii primul într-o competiție, să excelezi într-un anumit domeniu, să ai o poziție de conducere sau de influență, să ai faimă, bani, să fii fericit cu tine, să faci ceea ce îți place, să obții ceea ce îți dorești, să te simți împlinit profesional și/sau personal. 

Majoritatea dintre noi ne dorim să avem succes, condiție care se asociază pozitiv cu încrederea în sine (convingerea, credinţa că putem reuşi într-un anumit context) și cu respectul de sine (valoarea pe ne-o atribuim, cât credem noi despre noi că prețuim, atât pentru noi cât și pentru ceilalți).

 Succesul by Carl Rogers:

Fiecare persoană este unică și are o nevoie primară, de imagine pozitivă, respectiv de respectul și admirația celorlalți. Ne naștem cu o tendință spre realizarea de sine;  potențialul individului uman este unic și se dezvoltă în mod unic în funcție de personalitatea fiecăruia. Parte a personalității umane se manifestă prin dorința continuă spre creștere și dezvoltare; fiecare dintre noi are o necesitate fundamentală de autoactualizare, de a-și dezvolta și realiza potențialul propriu cât mai mult posibil.

Pentru ca această necesitate este foarte importantă, evaluăm prin prisma ei toate experiențele noastre de viață. Experiențele care încurajează dezvoltarea sunt percepute ca pozitive sau utile, iar cele care împiedică autoactualizarea sunt percepute ca negative sau neplăcute. Deoarece fiecare dintre noi avem capacități și tendințe diferite, ne elaborăm astfel propriul set de valori specifice.

O altă necesitate a personalității evidențiată de Rogers este nevoia de prețuire, care afirma că fiecare dintre noi avem nevoie să fim prețuiți de alții, nevoie care se manifestă prin dragoste, afecțiune sau respect. De regulă cei din jur au tendința de a condiționa prețuirea de un comportament adecvat; învățăm încă din primii ani și continuăm să o facem pe tot parcursul vieții, care sunt condițiile de valorizare  în societate. Pe măsură ce creştem primim ceea ce ne trebuie atunci când dovedim că „merităm” mai curând decât atunci când avem nevoie. Condițiile de valorizare sunt foarte importante în ghidarea comportamentului individual spre tipurile de comportament aprobate de societate. 

 

Sinele ideal – cum ne dorim sau cum ar trebui să fim

Teoria lui Rogers aduce în prim plan conceptul de sine (real și ideal). Sinele real ne influențează modul în care percepem lumea și propriul nostru comportament, este acel „Eu” care, dacă totul decurge bine, voi deveni (fundamentul tendinţei de actualizare). Însă, din cauză  că societatea nu ţine cont de tendinţa noastră la actualizare, suntem forţaţi să ne supunem unor condiţionări pentru a primi apreciere și dezvoltăm astfel un sine ideal. 

Sinele ideal reprezintă percepția modului în care individul ar dori sau ar trebui să fie.  Alternativa conceptuală la sinele ideal și un termen mai des întâlnit, este cel de Persona. Persona reglementează relația noastră cu lumea exterioară; ea arată ce dorim noi să arătăm și care aspecte ale personalității noastre vrem să fie văzute și acceptate de oamenii din jurul nostru. Ca urmare așezăm în lumină anumite aspecte ale noastre care vrem să fie văzute și lăsăm în umbră acele trăsături ale personalității pe care nu vrem să le arătăm lumii, pentru că nu se potrivesc în tabloul trăsăturilor valorizate ale succesului.

Întrăm astfel, într-un proces psihic, emoțional și fizic de ajustare a reperelor interioare (valori, motivații, potențial, nevoie de autoactualizare) și a celor exterioare (condițiile de valorizare), pentru a defini și a naviga prin propria noastră formula a succesului. Cât timp ne simțim echilibrați, împliniți și în acord cu valorile și cu potențialul nostru, am putea spune că formula funcționează pentru noi. 

Dacă începem însă să ne simțim obosiți, inautentici/inadecvați, ”pe pilot automat”, simțim că ne lipsește constant ceva, am putea spune că formula succesului capătă forma goanei după succes, un gol permanent de acoperit, pentru ca una dintre nevoile noastre esențiale (cea de actualizare a potențialului) nu este împlinită. 

Când rămânem deconectați de nevoile, valorile și drumul nostru interior,  cu alte cuvinte când ne placem numai dacă îndeplinim standardele de valorizare generale pe care alţii ni le-au fixat, mai curând să acționăm conștient pentru împlinirea propriului potențial, apare anxietatea și primim mesaje interioare, despre lipsa de concordanță dintre acțiunile și valorile noastre. Resimțim un grad crescut de stres, corpul ne transmite semnale că echilibrul interior este afectat și putem rata oportunități de creștere și dezvoltare autentică. Decalajul dintre ceea ce sunt eu (potențialul meu și unicitatea mea) şi ceea ce ar trebui să fiu conform valorizarii sociale se numeşte incongruenţă. Cu cât decalajul este mai mare, cu atât incongruenţa este mai mare.

Unul dintre motivele principale care stau la baza stresului din viaţa noastră este lipsa timpului acordat nouă înșine, timpului de reflecție, de conștientizare a valorilor noastre, a ce ne dorim cu adevărat și ne ajută să ne echilibrăm interior și să construim relații mai autentice și mai valoroase cu cei din jurul nostru.

Ce ne aduce succesul așa cum îl definim acum și ce din potențialul nostru de actualizare nu este pus in valoare? Cui servim acum în paradigma despre succes în care funcționăm? Cum s-a schimbat pentru noi definiția succesului în timp? 

 

Goana după succes – mize adăugate pe drum

Dimensiunile pozitive precum perseverența, tenacitatea, orientarea pe obiective și mobilizarea resurselor, pot fi contrabalansate de incongruența, care de multe ori irumpe în realitatea noastră cotidiană, afectându-ne buna funcționare emoțională, psihică și fizică. Pe parcursul vieţii, diferenţa dintre cum definim succesul atunci când suntem întrebați şi ceea ce ne face cu adevărat fericiți și împliniți, poate rămâne neclară în absența reflecției și a conștientizării. 

Invitația este să regândim goana după succes ca pe o călătorie în care succesul este propria noastră devenire, în care suntem mai constienți de cine suntem și cum toate experiențele și proiecțiile (ale noastre și ale altora) ne-au așezat inconștient pe un făgaș sau altul. 

Haideți să armonizăm reperele exterioare cu busola noastră interioară, astfel încât ‚rețeta succesului’ să fie potrivită nouă și unicității noastre psihice și emoționale. Să ne luăm timp să reflectăm la alegerile noastre, la ce ne determină să acționăm într-un fel sau altul, la ce ne spune corpul nostru, la ce ne dă energie și bucurie și la ce ne animă cu adevărat, la ce proiectăm pe ceilalți și la ce ne aparține nouă. 

Ne putem lăsa însoțiți pe acest drum de persoanele potrivite pentru noi, fie că se numesc duhovnici, terapeuți, coaches și ne putem da voie să ne ascultăm cu adevărat vocea interioară.