S-au scris pagini nenumărate despre leadership și management. Ai la dispoziției cărți, filme, cursuri, dar Ciprian Angheluță, Coach ATLAS pentru Manager și Talente, a dorit să ne conducă în spatele ușilor închise.  Ne spune povestea unui manager care a devenit lider.

 

Povestea unui manager care a devenit lider

Ceea ce cred că prezintă un interes este drumul unui individ de la manager la lider. Drumul este cel mai important. Fiecare drum începe cu primul pas. Dar, care este primul pas vă veți întreba. În mod clar nu este prima carte pe care o citiți despre subiect, nici a doua, nici a mia carte. Nici faptul că rezonezi puternic cu teoriile neuroleadership. Trust me! Am observat că leadership-ul este o alegere, iar alegerea asta începe cu dezvoltarea proprie. Leadership -ul e cumva la confluența dintre ce devii, ceea ce simți, ceea ce oferi.  

Nu în fiecare zi ți se întâmplă să îți intre în cabinet un viitor partener în bermude și teniși. S-a asezat sfios pe canapea cu spatele drept, cam ca la școală, spunându-mi că are o problemă în aria profesională. 

De un an fusese numit manager al unei echipe de testări. Cam 30 de omuleți. Era contrariat. Respecta întocmai procedurile, îndeplinea obiectivele, dar oamenii aveau o rezistență foarte mare față de persoana lui. “Mă tratează ca pe un manager robot”. Nu mai spun că nu simțea echipa, planul îl îndeplinea greu din cauza “superficialității” colegilor. Dacă nu ameninț cu ceva ei nu lucrează deloc. Se simțea ca un robot coordonator/evaluator pentru 30 de oameni. Implicit, axele vieții: viitor, corporalitate, social – profesional lăsau de dorit. „Am făcut și o ieșire cu ei, am băut, am mâncat și după ei au plecat la un chef fără să mă invite”. 

-Ok, și cum îți dorești să fie? Cum e contextul ideal?

-Aș dori să fim o echipă, aș dori să lucreze, dar nu pentru că spun eu. Aș dori să mă respecte ca profesionist, șef, coleg etc. 

-Tu ce le inspiri lor? Ce le oferi?

La întrebarea aceasta nu a răspuns. Răspunsul a venit mult mai târziu, undeva pe vârful unui munte. 

Acum, ca o paranteză, pentru foarte mulți dintre noi drumul începe sub presiunea beneficiilor, a comodității, însă foarte puțini facem un al doilea pas. Ne decompensăm imediat. Începem proceduri noi în viață, mergem la sală, ne schimbăm o haină, creștem un pic self esteemul dar fâs, … ne revenim în matcă. Cheia este perseverența, bine, sunt mai multe chei dar cele mai importante sunt perseverența și motivația. Eram convins că în cazul lui era același tip de comportament. Ei bine, m-am înșelat. Nu o să vă explic procesul întreg. Nu ținteam în mod obiectiv să dezvoltăm anumite aptitudini de leadership: adică, îmi propusesem să lucrez pe întreaga geometrie a dimensiunii.

Am mers pe echilibrarea în prima fază a axelor : corporalitate, profesie, social și viitor, viziune. Aveam un drum lung de făcut. Surpriza a fost că omul s-a dovedit a fi unul dintre cei mai determinați oameni cu care am lucrat. Comportamentul lui se schimba de la o zi la alta, experimenta noi comportamente în viața personală și profesională.

În scurt timp, a observat că oamenii din echipă vin la el pentru a-l consulta. Pentru aspecte profesionale și personale.

-Acum de ce vin la mine? Ce le inspir? 

-Nu știu încă, se pare că unele comportamente ale tale față de ei și față de tine le dau siguranță și încredere. 

În realitate, ne stă īn putință să facem orice, atât timp cât ne e folositor și nu aducem prejudicii altora (rămânând în zona realității, bineînțeles), dar ne sabotăm în timpul experimentării diferitelor zone ale vieții.

La un moment dat, îmi spune:

-Avem un post in Singapore, la noi în companie, pentru șase luni!

-Aplici?

– Eu? Cum să aplic? În Singapore? Pai? Nici în visele mele nu m-am gândit!

– Altă cultură, altă civilizație, o nouă experiența? Dacă ar fi sa iei o decizie acum, la rece, care ar fi?

– Aș merge, dar sunt chestii de pus la punct… (autosabotare în floare).

A aplicat, a luat. Bineînțeles cu emoțiile de context :). Colegii l-au văzut acum ca un icebreaker oarecum. „WOW, e tare!”

Experiența acolo a fost unică. S-a întors un alt om, mult mai bogat, cu o încredere în sine … high level. Am omis să spun că, la un moment dat, în zona profesională, am stabilit niște proceduri pentru munca lui și pentru supervizarea subalternilor. Susținerea lor în fața conducerii. În plan personal au urmat multe provocări: maratoane, excursii, etc. Bermudele se transformaseră în pantaloni cool, tricoul în cămașă sau bluze atent alese, plasa, celebra plasă de la prima sesiune într-un rucsac chic în care își ținea tot felul de gadgeturi. Știți care a fost cea mai importantă achiziție? Privirea. Postura. Asta mie îmi spunea multe. Și altora. Aveam obiceiul să ne vedem vinerea la un restaurant. Iubesc să fac sesiunile în locuri de genul ăsta. Eu… cafea, el de fiecare dată felul 1, felul 2 și…clătite (adică carbohidrați) :)) vinerea îmi spune că e permis.

Când a venit din Singapore, câțiva colegi din echipă l-au sunat:

-Venim? Te luăm de la aeroport?

Într-o altă discuție, mi-a spus:

– Simt nevoia să fac ceva ce puțini oameni au avut curajul să facă. Doresc să fac ceva unic. Ceva cu care să îi inspir pe ceilalți.

– Ce anume ai rezolva cu chestia asta?

– Aș fi oarecum deasupra mea. Mi-ar da multă încredere, cred că mi-aș arăta mie că pot.

– Te-ai gândit la ceva anume?

– Nu știu exact dar ceva … unic. Să escaladez un munte, să merg prin junglă, nu știu exact.

– Poți îndrăzni mai mult?

– Îndrăznesc eu … dar ce să fac? Am făcut multe… Să urc pe….Kilimanjaro? (:) îmi comunică asta ca și cum și-ar fi pus intenția de a se duce pe Marte.)

– De ce nu?

– Aiurea, cum sa urc eu pe Kilimanjaro? 🙂 mi se pare utopic.

– Ți se pare utopic doar pentru că încă pe hartă ta interioară nu există elementele astea. Dacă începi să-ți pui elementele pe harta interioară o să ți se pară ok.

A rămas pe gânduri. La următoarea întâlnire mi-a spus:

– Merg pe Kili. O să-mi iau o excursie. Am căutat pe net. Merg pe Kili.

A luat excursia, s-a informat, și … a plecat pe Kili. SINGUR.

 

Cea mai puternică sesiune de leadership

Aici e un capitol amplu. Pregătirea lui personală fără mine. Așa și trebuia să se întâmple. Ce a luat din sesiunile noastre este mindsetul, focusul pe obiectiv și comportamentele. Ceea ce este important este că pe Kili a avut șansa să își găsească partea din el pe care o căuta.

Din ce mi-a împărtășit ulerior, mi-am dat seama că în noi se află întotdeauna o parte, îmi place mie să spun un self 1, mai presus de noi, care ne dă forța de a „urca” atunci când îl activăm. Dacă facem cunoștință cu aceasta energie, ne acompaniază tot restul vieții. Ne face mai liniștiți și puternici în același timp.

Urca ultimii 300 de metri. Știți cum se urcă pe Kili …faci un pas, după câteva secunde încă un pas, din cauza aerului rarefiat. Urca greu. Mai avea aproximativ 200 de metri, vârful era acolo, îl vedea. Oboseala cruntă indusă de lipsa oxigenului și tahicardia făceau din fiecare pas un calvar. A căzut în genunchi. Senzația era de moarte iminentă. Era ferm convins că nu mai poate și creierul i-a strecurat un gând de abandon. De fapt foarte mulți din grup abandonaseră urcarea. Da! Cel mai bine e să abandoneze. Va sta un pic și va coborî. Dacă va face un pas spre vârf îi va ceda organismul. Un ghid tocmai a trecut pe lângă el și văzând-l în genunchi i-a spus:

– Hai sus! Mai ai un pic. Tu nu ești un loser! Te-am remarcat din bază. Mai ai un pic. Celorlalți nu le-am spus asta pentru că ei nu mai puteau, ție îți spun: nu ești un loser!

Dragii mei, cred că aceasta este cea mai puternică sesiune de leadership: investirea omului cu valoare și mobilizarea lui spre performanță.

S-a târât, apoi s-a ridicat și a pornit spre vârf. „Eu nu sunt un loser” dacă mor, mor acum neabandonând. Cei 200 de metri au fost inumani. A meritat. În vârf a găsit ceva mult mai important decât vârful Kilimanjaro 😉 acesta era doar…un cuvânt. Ceva ce a început să caute cu ceva timp în urmă într-un cabinet oarecare. Acel ceva era acolo. Era deja lider. Era liderul lui și al altora. Sute așteptau de acasă câteva imagini de acolo unde puțini ajung. Ghidul i-a oferit cea mai importantă lecție de leadership: „Nu ești un loser, poți, acolo este vârful! Hai! Îți sunt alături!”

Interesantă poveste. În prezent este manager – lider, dacă mi-e permis termenul, al unui centru de testare multinațional. 

-Cum e cu echipa ta?

-Oamenii mei? Sunt bestiali! Pot! Vîrful e lângă noi și le sunt alături!

Gândindu-mă la el acum, mie personal îmi folosește ca sursă de inspirație.

Atât.

 

În loc de încheiere 

Liderii transformaționali sunt pozitivi, abilitați și inspirați. Ei apreciază adepții și îi inspiră să funcționeze mai bine. Deci, ce poți face pentru a îmbrățișa aceste calități de conducere?

Pe lângă calitățile native, un lider are nevoie să își crească abilitățile de leadership. Poți face și tu asta prin influență, autoritate și putere aduse la o stare de echilibru. Nu uita că pe lângă calitățile native sunt o multitudine de abilități de leadership ce se pot modela și crește cu ajutorul unui coach.