Coaching

The c(off)ee break | Cum ne ajută pauzele?

Tu ce faci când te simți copleșit de task-uri? Ai încercat să iei pauze scurte care să te deconecteze?Iată la ce ajuta un coffe break la momentul oportun

Coffe breaks sau pauzele scurte, cum te ajuta in viata de zi cu zi si mai ales la job
Articol

Te găsim în pauză? Ia cafeaua cu tine și deschide un articol ca un buton de restart. Vedem cum se implementează pauzele și de ce sunt absolut necesare nu numai pentru sănătate dar și pentru productivitate.

Cum își găsesc loc azi vorbele românești referitoare la muncă și răsplată, chiar în conceptul de wellbeing organizațional?

Specialistul ATLAS, coach Nicoleta Neghină pornește de la vorbe de duh dar ne spune cât ne afectează statul prelungit pe un singur task (cu exemple concrete) și cum timpul din pauze aduce beneficii și pe termen lung.

 

După muncă, și răsplată?

După muncă, și răsplată” este o vorbă pe care am tot auzit-o din grădiniță; este o vorbă care glorifică munca multă și în continuu. Cred că este o vorbă care se potrivea la un moment dat cu contextul în care trăiau oamenii ghidați de sezonalitatea anotimpurilor sau a erei muncitoreșți.

Este o credință foarte prezentă în viața multora dintre noi că muncă aduce rezultate, la care subscriu. Ce aș mai adăuga aici este că munca făcută inteligent aduce rezultate. Prin “inteligent” mă refer la muncă făcută cu pauze.

Pauzele pot fi mai mari, precum concediile sau chiar acei ani sabatici, weekenduri libere, pauzele de prânz. În acest articol vom pune focusul pe pauzele scurte. Știm despre pauzele mari, cel mai adesea folosite pentru masa de prânz că pot ajuta, dar care este rostul celor mici?

 

La ce ajută pauzele? 

Încă un pic, încă un pic, încă un pic sau mai bine iau o pauză? Modelul meu personal de lucru a fost până acum câțiva ani  “termin tot și apoi iau o pauză” care venea cu multă presiune pe mine însămi,  uneori evitam să vorbesc cu colegii ca să nu-mi pierd concentrarea de la ceea ce făceam, nu mă ridicam de la birou până nu terminam un raport, de fapt aveam această credință că dacă mă întrerup îmi pierd firul gândurilor.

Sunt situații când într-adevăr, creativitatea vine valuri, valuri și e normal să vrei să o fructifici. Cred însă că cele mai multe situații în care ne aflăm pot beneficia de pauze scurte, numite generic coffee breaks. Menționez aici doar o parte din utilitatea lor, și nu neapărat fiindcă le-am experimentat eu, ci în baza studiilor care s-au făcut.  

Pauzele mici ajută la relaxare, detașare, deblocarea creativității, clarificare focus și creșterea productivității. Aș merge mai departe și aș adăuga că pauzele mai pot ajuta la creșterea gradului de empatie față de ține și față de ceilalți, au impact în calitatea vieții.

Putem începe ziua cu o listă de lucruri pe care ni le propunem și deja la prânz, lista în loc să se scurteze ajunge să se lungească cu altele adăugate. Deja în momentul acela agitația interioară se vede și în exterior și atunci pentru mine este un semnal că e nevoie să iau o pauză. Practic, te poți ridica din locul în care ești, poți face câțiva pași, ajută iarăși să-ți clătești fața cu apă rece, să-ți masezi tâmplele și atât cât poți ia-ți atenția de la ce făceai și privește un copac, concentrează-te să-ți asculți respirația, dacă ai un coleg prin preajmă, poți iniția o discuție cu el sau te poți duce să îți iei o cafea.

 

Chiar așa, tu ce faci când simți că te copleșesc prea multe deodată?

O pauză de genul acesta îi permite creierului să se deconecteze de task-urile în care eram implicați și-i permite creierului să activeze alte zone, să crească nivelul de conștientizare și lasă loc pentru o regândire a priorităților.

Un alt exemplu, care duce mai mult spre calitatea vieții și starea de wellbeing (despre care se știe că e în strânsă legătură cu calitatea relațiilor din viață noastră) ar fi să inițiem pauze care implică socializare cu colegii, sau dacă lucrezi de acasă, cu membrii familiei. O clientă cu care am lucrat îmi povestea că începuse să aibă probleme de sănătate de la atâta stat pe scaun și atunci a fost momentul în care a decis că e nevoie să ia pauză conștient. De fiecare dată când colegii se duceau să-și bea cafeaua, chiar dacă nu-și finaliza raportul, se ridica de pe scaun și se ducea să stea de vorba cu ei. Îmi povestea că atunci când revenea la birou se simțea mai motivat să lucreze la raport și era cu nivelul de energie sus de la bucuria revederii colegilor și nu o mai durea spatele fiindcă se mișcase. Un efect secundar al acelor pauze a fost că au început să planifice ieșiri împreună în afara biroului.

  

Implementarea pauzelor

Când calculatorul pe care lucrăm merge greu, poate o perioada lucrăm cu el așa până ajunge să ne deranjeze viteza prea mică și atunci apăsăm butonul de restart. Asta îi oferă calculatorului o pauză de câteva minute în care i se reașează aplicațiile, update-urile.  Poate fiindcă este ceva extern, îl vedem mai repede că merge greu, pe când a ne observa pe noi că mergem greu nu e la fel de simplu.

Astfel o modalitatea de a aduce pauzele în viața noastră este prin folosirea diverselor aplicații care îți dau reminder să-ți iei pauză la fiecare oră

Un alt fel de a susține pauzele este ca atunci când te ridici de pe scaun să te duci la toaletă, să-ți prelungești intervalul poate cu un spălat pe mâini mai lung, poate cu o plimbare pe holurile organizației, sau în jurul clădirii, dacă lucrezi de acasă, poți să duci gunoiul, să speli vasele. Important este ca la orice pauză impusă de o nevoie fiziologică, să mai adaugi câteva minute.

Sunt studii care arată că meditația are același efect ca somnul și o opțiune pentru pauzele scurte poate fi un episod de meditație. 

Poți avea acces la episoade scurte online de câte 2, 5 sau 12 minute, sau îți poți găsi pe youtube tipurile de meditație cu care rezonezi. Scopul meditației nu este să-ți iasă perfect ci să te ajute să-ți muți atenția și să crești nivelul de conștientizare.

Pauzele scurte ar trebui să fie departe de ecrane chiar dacă vorbim “doar de telefon”, fiindcă expunerea la ecrane obosește creierul dar și fiindcă în loc să ne odihnim, de fapt ne expunem la alți stimuli.

 

Dacă îți propui să faci pauze în mod conștient și nu ai reușit până acum sa fie eficiente, apelează la un coach. Te asigur că o să te bucuri mai mult de viață, o să fii mai conectat la ce nevoi are corpul tău, o să fii mai conectat la ce este cu adevărat important pentru tine, vei avea mai mult focus și va crește calitatea relațiilor.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie