HumanCapital

Ce rol are departamentul de HR în transformarea organizațională?

Rolul departamentului HR transformarea organizațională este de a se asigura că există toate instrumentele și resursele pentru a înțelege nevoia de schimbare

Rolul departamentului de HR în transformarea organizațională
Articol

Orice transformare organizațională implică, în primul rând, o serie de emoții, reacții și percepții din partea oamenilor care formează echipele. Iar pentru că transformarea organizațională nu poate fi implementată fără ca oamenii să înțeleagă, să accepte procesele și să aibă resursele necesare implementării, departamentul de HR are un rol esențial în a facilita acest demers și în a asigura sustenabilitatea acestuia.

 

Despre ce este transformarea organizațională și ce beneficii poate aduce companiei, discutam într-un articol precedent. Aminteam acolo firescul reacțiilor emoționale prin care trec angajații atunci când vine vorba despre orice tip de schimbare din organizație și despre cât de important este ca necesitatea și scopul transformării să fie explicate, astfel încât să elimini disconfortul emoțional pentru ca oamenii să înțeleagă exact despre ce e vorba și să se alăture procesului. Deși direcția și viziunea le stabilesc liderii seniori, departamentul de resurse umane joacă un rol extrem de important în tot acest demers întrucât acesta reprezintă liantul dintre oameni și business. Potrivit Gartner, 66% dintre factorii care implică schimbarea se referă la gestionarea talentelor și la capacitatea HR-ului de a transforma procesul într-un succes.

Așa că hai să vedem exact ce poți face, în calitate de om de HR, pentru a facilita schimbarea.

 

Comunică adecvat și consistent

Departamentul de resurse umane are privilegiul de a avea acces la informații înainte ca acestea să fie implementate, așa că profită de asta pentru a deveni un partener strategic al leadershipului și pentru a transmite cât mai potrivit schimbările. Pentru că, de regulă, prima reacție a oamenilor la schimbare este rezistența, modul în care comunici poate face diferența în bine sau în rău. Construiește, deci, un plan de comunicare, cu ajutorul căruia să transmiți explicit și acoperitor, motivele pentru care va avea loc transformarea, beneficiile și implicațiile acesteia. Simpla transmitere a informațiilor nu va face decât să declanșeze rumoare, stres și neîncredere. În construirea mesajelor, nu uita să incluzi răspunsurile pentru următoarele întrebări: De ce apare transformarea? Ce va fi schimbat? Când va avea loc schimbarea? Cum se va desfășura transformarea? 

Nu uita că procesul de comunicare îl implică și pe celălalt participant, așa că include și feedback-ul angajaților în planul de comunicare și asigură-te că întrebările lor vor avea parte de răspunsuri. Mai mult, este necesar să ai grijă ca și liderii să comunice la fel de adecvat și de consistent la nivelul echipelor.

 

Acomodează nevoia de training și dezvoltare a angajaților 

Una dintre atribuțiile de bază ale departamentului de resurse umane este aceea de a identifica și de a susține acele nevoi de învățare și dezvoltare pe care o au oamenii. Ei bine, în procesul de transformare organizațională trebuie să facilitezi sesiuni de training pentru lideri, care să îi ajute să transmită și să implementeze corect schimbarea, dar și pentru echipele care au nevoie să dezvolte noi abilități pentru a reuși să facă față noii realități.

 

Gestionează corect talentele

Vorbeam mai sus despre faptul că gestionarea talentelor este un factor important în atingerea succesului transformării organizaționale. Ei bine, nu este de mirare deoarece atragerea, reținerea și dezvoltarea competențelor talentelor în organizație contribuie la performanța companiei de care are atât de multă nevoie, în general, dar mai ales în momente de transformare și de creștere organizațională. Iar, din moment ce au acces la modul în care funcționează compania, la cifre, profit, performanță și factorii care determină creșterea, liderii din resurse umane ar trebui să vină cu o strategie în acest sens, pe care să o prezinte și să o susțină în fața factorilor de decizie.

 

Ține cont de cultura organizațională și ajusteaz-o, dacă este cazul

Din fericire, cultura organizațională se află în deplină coordonare a departamentului de HR și te poate ajuta atât la implementarea proceselor, cât și la transmiterea și explicitarea procedeelor pe care le implică transformarea organizațională. În afară de acest aspect, verifică și dacă nu cumva cultura organizațională va avea nevoie de ajustări dictate de noile schimbări ce urmează a fi adoptate. Dacă nu ești sigur în ce măsură este relevant să adaptezi sau nu cultura, te poți folosi de insight-urile din partea angajaților și poți afla în ce procent se regăsesc în sau adoptă cultura companiei. În funcție de răspunsurile lor, vei ști ce ai de făcut în continuare.

 

Monitorizează progresul și transmite feedback-ul

Pentru a fi sigur că totul merge bine, monitorizează progresul echipelor și transmite-le liderilor rezultatele și ce ajustări urmează să fie făcute, în caz că lucrurile nu merg chiar conform planului. Se poate întâmpla ca în unele echipe schimbarea să fie adoptată și implementată mai greu decât în altele, iar rolul tău este acela de a le transmite managerilor eventualele probleme și de a-i ajuta să își ghideze oamenii cât mai bine pentru ca transformarea să aibă loc eficient și să fie una de succes.

 

În concluzie, departamentul HR are un rol central în procesul de transformare organizațională, acesta având mai ales datoria de a se asigura că oamenii au la dispoziție toate instrumentele și resursele necesare pentru a înțelege nevoia de schimbare și pentru a contribui la implementarea cu succes a acesteia.

 

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie