“Ni un besito a la fuerza!” – “Niciun pupic cu forța!” a fost primul lucru pe care copiii mei l-au învățat la orele de educație sexuală la 5 ani!” – este mărturisirea unei mămici care trăiește în Spania. Noi încă ne purtăm ca în epoca de piatră. 🙂 Asociem educația sexuală cu sexul, le spunem copiilor că i-a adus barza și ignorăm subiectul, deși statisticile spun că un copil începe să urmărească materiale pornografice de la 9-10 ani!

 

Educația sexuală și curiozitățile din jurul ei

Educația sexuală apare ca un tir cu arcuri în mintea părinților, care chiar și cu cele mai bune intenții la pachet, uneori resping total posibilitatea introducerii educației sexuale în școli la copiii mai mici de vârsta adolescenței.

De ce se întâmplă asta? Niciodată din rea intenție, dar cel mai des dintr-o lipsă de informare despre ce înseamnă de fapt educație sexuală la aceste vârste. Uneori părinții sunt ei înșiși tracasați de acest subiect sau cară propriile deficiențe și traume în comunicarea pe o astfel de temă.

Educație și sexualitate – copil – sex, uite alăturările care sperie orice părinte cu viteza cu care spune NU HOTĂRÂT unei plimbări cu sania, avand copilul îmbrăcat în tricou la -10 grade. Este de înțeles.

Dar dacă ne „izolăm” și ne pregătim împreună puțin mai bine, plimbarea devine sigură dar și plăcută după ce cunoști traseul pentru întreaga familie, nu?

Se pune și întrebarea de ce adoptarea unui model deja funcțional, controlat în alte părți ale lumii ar face copiii mai încrezători printr-o atitudine care să-i pună la apărare mai bine decât extra protecția oricărui părinte iubitor.

Educația sexuală nu este (doar) despre relații sexuale, ea îi ajută pe copii să își înțeleagă corpul, dar și de ce suntem diferiți și îi ajută să se simtă și să se dezvolte în armonie cu el și să-l și respecte. De asemenea, devine prima barieră împotriva abuzurilor înainte ca informația nefiltrată venită din multă curiozitate specifică fiecărei etape de dezvoltare, să își spună cuvântul.

 

Mihai Bran, medic primar psihiatru, co-fondator ATLAS ne spune că:

Aș vorbi despre educație sexuală ca făcând parte mai degrabă parte dintr-o serie de lucruri care trebuie abordate într-un pachet ce ține atât de igiena mintală, cât și de cea fizică.

Igiena minții este esențială în prevenția de orice fel, mai ales când abordăm tema educației sexuale. Ca specialist, dar și ca părinte sunt în primul rând interesat de cine și cum se ocupă de educația sexuală a copiilor.

Sunt convins însă că introducerea pe termen lung a unor programe de educație sexuală sau mai degrabă a ceea ce vad absolut necesar: un pachet educațional sanitar sau de sănătate fizică sau psihică va reduce riscurile majore din această sferă: sarcini nedorite, violuri, abuzul emoțional etc, care provoacă traume ulterioare mult mai grave.

Copiii mai mici sunt interesați de sarcină și de copii, mai degrabă decât de mecanica sexului. Sunt fascinați de cum au apărut în burta mamei, cum e acolo și dacă și cum s-ar putea uneori întoarce! Ce a avut tata de-a face cu asta:)? Toate apar în întrebările lor! De aceea, educația sexuală în școli chiar și pentru vârste mai fragede a devenit o necesitate în țările din Estul Europei.

De ce spunem asta? Pentru că la marea majoritate a sistemelor educaționale din Vest sau de peste Ocean, lucrurile stau puțin diferit.

Începând de la 5-6 ani un psiholog vorbește copiilor prin orele de educație sexuală despre uniunea emoțională și fizică dintre părinți înainte ca el să apară, dar și foarte explicit despre organele sexuale. Totul se întâmplă într-un limbaj clar dar și bine controlat.

De ce atât de devreme? Pentru ca cei mici să știe ‘adevărul adevărat’ de la bun început, de unde vin. Iar asta îi poate ajuta să se poată apăra de abuzuri.

Este important să nu ne ducem cu gândul doar la extreme când vorbim de abuz, pentru că acesta se strecoară chiar și în cadrul familiei.

Am spune că:

  • nu este ok să îți pupi copilul pe gură la nici o vârstă;
  • dacă el nu dorește să dormi cu el ar fi mult mai bine dacă spațiul permite să nu o faci;
  • părțile lor intime sunt doar ale lor și nu trebuiesc atinse, ridiculizate sau amintite în glume nici măcar în cadrul familiei, doar pentru că este copil,
  • copilul decide forma în care se manifestă afectiv.

 

De la noi în alte colțuri ale lumii, avem exemple și păreri despre abordarea educației sexuale la vârste mici.

Ana Poenaru- director comercial (copii 2 și 8 ani), Iași:

Acest tip de educație este necesar, dar consider că ar trebui introdus de la vârsta școlară și progresiv. Riscul cel mai mare îl comportă calitatea mesajului și calificarea celor care acordă acest mesaj. Din punctul meu de vedere e importantă această educație tocmai pentru că timingul părinților cu nevoile de cunoaștere a copilului ar putea fi întârziat (din cauza timpului redus pe care îl petrece cu copilul, a stresului cotidian etc).

Această întârziere la un moment dat ar putea duce la evenimente care neînțelese de copil ar putea fi traumatizante pe viață (abuz sexual, viol, bulling etc). Cred totuși că această educație nu trebuie să depășească anumite limite. Cred că prezentarea aspectelor care țin de orientarea sexuală ar trebui să rămână ca o opțiune de abordare a părinților. Și asta pentru că educația sexuală nu trebuie gândită separat de educația culturală și religioasă pe care o are familia în care crește copilul. Dacă ea va prima în fața celorlalte va fi un haos.

 

Adela Dorodici – Valencia- chiropractician (2 copii 14 și 7 ani):

Ni un besito a la fuerza!” – “Nici un pupic cu forța!” a fost primul lucru pe care copiii mei l-au învățat la orele de educație sexuală. La 5 ani mi s-a părut puțin cam devreme, dar accentul se pune pe apărarea împotriva abuzurilor explicându-i că nici măcar bunicii nu ar trebui să forțeze nepoții sa ofere pupici și îmbrățișări.

De asemenea, pentru că cei mai mulți copii fac o activitatea sportivă, se pune accentul și pe ce este ok și ce nu trebuie acceptat ca fiind normal în cadrul unui antrenament sportiv, pentru a preveni abuzurile. La 5 ani deja le sunt explicate în mod clar organele sexuale fără diminutive și divagări, dar și cum au ajuns ei pe lume. Nu se folosesc manuale, la vârsta aceasta un psiholog al școlii face asta.

Decizia nu este la latitudinea părinților, considerându-se ceva natural și absolut necesar în fiecare etapă a educației lor. Nu se fac constant, ci la intervale de 2 ani aproximativ, când se consideră că au intrat într-o nouă etapă de înțelegere din acest punct de vedere.

În lucrarea Valorile în educatia sexuala, J. Reiss și Mark Halstead menționează și țări cum ar fi Noua Zeelanda unde părinții își pot retrage copiii de la orele de educație sexuală dacă doresc, dar rareori se întâmplă asta. Se accentuează și ideea că educația sexuală se duce mult dincolo de studiul sexualitatii umane și implică insuflarea unor valori și principii comportamentale la copii.

 

Ce nu-i spuneți voi va afla singur!

Permiteți copiilor să aibă acces la informație corectă.

Tot ce înseamnă educație sexuală înseamnă și:

  • înțelegerea dinamicii și a corpului propriu;
  • insuflarea unor principii legate de propria sexualitate;
  • stabilirea limitelor; ele sunt importante la orice vârstă;
  • înțelegerea noțiunii de abuz fizic și emoțional;
  • mecanisme în apărarea împotriva abuzurilor;
  • noțiunea intimității și respectarea ei adaptată la vârstă;
  • explicarea diferențelor și asemănărilor biologice între sexe;
  • limitarea vizionării de materiale pornografice.

 

Aruncăm un ochi la statistici care dau ca numitor comun aceeași vârstă îngrijorătoare: atât în România cât și în alte țări europene se indică faptul că vârsta la care copiii urmăresc materiale pornografice a scăzut la aproximativ 9 sau 10 ani. Și asta nu este o coincidență! Exact la această vârstă, copilul cere, dar și primește primul telefon mobil.

La aproximativ 10 ani, aproape 30 % dintre copii au un smartphone; la 12 ani, această cifră crește la peste 75%, iar până la 14 ani, procentual, mult mai mulți sunt în posesia dispozitivului care a ajuns să ne domine viețile, iar smartphone-ul și copilul devin inseparabile.

Copiii sunt pe WhatsApp, Instagram și YouTube, locuri în care pornografia este disponibilă, iar terapeuții ajung să trateze astfel de dependențe înainte să fie vorba de orice urmă de educație sexuală în cadrul familiei sau la școală.

Specialiștii au stat și ei pe gânduri despre cât, când și cum transmitem informație și educație sexuală unor copii la vârste delicate. Ca să nu mai vorbim despre faptul că sunt și ei părinți. Dacă majoritatea părinților consideră vârsta de 4-5 ani ușor nepotrivită pentru educație sexuală, trebuie să menționăm că aceasta se face în mod treptat și neapărat adaptat ca limbaj și context, vârstei.

 

Iată și părerea specialistului nostru în parenting, Andra Zaharia:

„Să le vorbim sau nu copiilor despre sexualitate?”, este întrebarea care ne împarte în tabere pro și contra, bătându-ne în argumente. Ideea nu este care dintre tabere va câștiga această dispută, ci cum vor fi afectați adevărații „beneficiari”, adică copiii noștri, de rezultatul acestui duel între adulți și preconcepțiile lor.

Pentru că, în situația unui răspuns negativ, ei vor fi cei care vor suporta consecințele, ei vor fi cei văduviți de informații corecte și avizate privind dezvoltarea și modificările fizice, emoționale și fiziologice care apar de-a lungul pubertății, despre sănătatea și igiena sexuală, despre cum să se protejeze de bolile cu transmitere sexuală sau chiar de apariția unei sarcini nedorite. Pentru că despre asta este educația sexuală: despre prevenție, despre igienă, despre sănătate, despre corpul uman.

Cu cât vom ține educația sexuală în zona subiectelor tabu, cu atât îi vom forța pe copii să-și caute răspunsurile în alte părți, ca de exemplu reviste, discuții cu prietenii sau site-uri și filme destinate adulților. Dezavantajul este că aceste surse nu sunt întotdeauna cele mai indicate sau adecvate vârstei lor, iar mesajele transmise pot fi greșit interpretate și asimilate ca făcând parte din normalitate.

La polul opus, dacă mai renunțăm la pudoare, și înțelegem că organele sexuale sunt părți ale corpului nostru și nu ar trebui să ne rușinăm în a le denumi și a vorbi despre rolul și funcția lor, vom putea depăși disconfortul și vom putea iniția cu copiii noștri un dialog despre sexualitate. Astfel, îi vom învăța să nu se rușineze de sexualitatea și de corpul lor, să aibă grijă de sănătatea lor, să ceară suport sau ajutor atunci când au întrebări, neclarități sau chiar se află într-un impas. Odată ce vom deschide această ușă, copilul va ști că poate apela și se poate baza pe noi, iar relația adult – copil va fi una mai deschisă, mai apropiată și mai consolidată. Ceea ce cred că ne dorim cu toții.

Poate că unele lucruri pot să pară dificil de pus în practică, dar nu este imposibil. Chiar dacă noi nu am avut parte de educație sexuală, ar fi să nu le oferim și copiilor noștri o moștenire care nu aduce beneficii. Ci, așa cum putem, mai roșind, mai bâlbâindu-ne, mai tremurând și frecându-ne palmele, să dăm mai departe informații importante pentru o viață sănătoasă atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere emoțional și sexual.

Educația sexuală începe în familie dar nu se încheie aici

– A venit barza!
– Păi, ce face la noi?
– Cum ce? L-a adus pe frățior!

sau

– Tati, ce înseamnă sex?
– … ritm cardiac crescut brusc! 🙂

Discuțiile despre sexualitate sunt o parte din începerea comunicării deschise cu copilul. Comunicarea timpurie, onestă și deschisă între părinți și copii este foarte importantă.

Așa cum organele sexuale nu apar de-abia în adolescență, așa nici discuțiile despre sexualitate nu ar trebuie să fie amânate până atunci. De asemenea intrarea în preadolescență este mult mai abruptă acum și se întâmplă mult mai devreme ca cei mici să deschidă subiectul la fel de abrupt și sincer, așa că și părinții trebuie să fie pregătiți.

Începerea unei conversații despre sex mai devreme și continuarea pe etape de vârstă, dar fără a limita curiozitatea copiilor, poate deveni cea mai bună strategie de educație sexuală pe termen lung. Aceasta permite părinților să evite inconfortabilul de ambele părți.

Mai mult decât atât, asigură cumva o pantă lină către comunicarea eficientă într-o perioadă cum este adolescența. Dacă până atunci părinții au un control mai bun asupra informației care ajunge la copilul lor, deja la adolescență avalanșa de informații este enormă și de foarte multe ori eronată, ducând de multe ori la confuzie.

 

O să spuneți: nu e atât de ușor! Și noi știm că nu este.

Educația sexuală necesită mai mult ca oricând o bună colaborare părinte – sistem educațional- specialist parenting. Părinții ar trebui să fie prima sursă de informații despre sex și sexualitate.

Înțelegerea informațiilor corecte poate proteja copiii de comportamentul riscant pe măsură ce cresc și este ok să simțiți nevoia unei discuții cu un specialist, înainte să începeți o strategie sau să spuneți nu educației sexuale în școli.

Asta pentru că educația sexuală începe în familie dar trebuie continuată în afara ei. De asemenea, nu în fiecare familie aceasta este posibilă ca să nu amintim ‘in extremis’ de cazurile de abuz sau informație filtrată deficitar chiar în interiorul ei.

Probabil ești îngrijorat și nu știi exact cum să începi discuțiile cu micuții tăi sau poate nu poți să-ți conturezi încă, o poziție fermă în privința educației sexuale în școli. Te auzim! Te ascultăm! Specialiștii ATLAS sunt aici pentru un sfat specializat. Hai pe la noi!