Parenting

Inteligența emoțională la copii | Plusul imens față de IQ

Inteligența emoțională la copii (EQ) reprezintă acea abilitate prin intermediul căreia cei mici se vor adapta cu succes la situațiile din viața de zi cu zi.

Inteligența emoțională la copii | Plusul imens față de IQ
Article

Cu toții ne dorim să creștem copii sănătoși, fericiți, echilibrați, autonomi și independenți. Ne spune cum putem să ne ajutăm copiii să fie pregătiți pentru viață și viitor, gata oricând să-și îndeplinească visele, Specialistul ATLAS in parenting, Andra Zaharia. Află care sunt etapele ce trebuie parcurse pentru a dezvolta inteligența emoțională la copii.

 

În timp ce lumea mereu s-a concentrat pe realizările academice în copilărie, cele emoționale de auto-reglare au fost în mare măsură ignorate. Aceasta nu este o strategie bună, având în vedere că cercetările sugerează că:“ inteligența emoțională este de două ori mai puternică și  un predictor mai bun al succesului decât IQ-UL în sine.” (Daniel Goleman – Emotional Intelligence)

Autocontrolul, o parte mică de inteligență emoțională, este deosebit de important în prezicerea realizării la copii. Copiii care sunt capabili să inhibe impulsurile (adesea conduse de emoții) și să evite distragerile, sunt capabili să se angajeze în comportamente mai prosociale și să-și îndeplinească obiectivele.

Un studiu ce a vizat testarea copiilor de vârstă școlară și urmărirea acestora pe parcursul a 30 de ani a demonstrat că autocontrolul a prezis succesul mai bine decât IQ-ul, statutul socio-economic și mediul familial. Acei copii cu un nivel ridicat de autocontrol erau, de asemenea, mai sănătoși, făceau mai mulți bani și erau mai puțin susceptibili de a avea antecedente penale sau probleme cu alcoolul.

 

Ce este inteligența emoțională?

Inteligența emoțională (EQ) reprezintă acea abilitate prin intermediul căreia cei mici se vor adapta cu succes la situațiile din viața de zi cu zi, vor trăi bucuriile sau vor gestiona impulsurile și emoțiile negative, vor avea comportamente rezonabile chiar și atunci când situațiile devin dificile, vor ști să spună NU fără să-i rănească pe ceilalți, vor dezvolta relații armonioase, vor identifica resursele personale și ariile de interes și le vor valorifica pentru a obține ceea ce-și doresc.

 

Importanța inteligenței emoționale la copii

Este necesar să oferim copiilor noștri un mediu favorabil și adecvat nu doar pentru dezvoltarea fiziologică și a inteligenței academice, ci și pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

Pentru că modul în care copiii vor reacționa emoțional la problemele cotidiene, pozitiv sau negativ, va influența sau chiar va determina modul în care ei vor găsi soluțiile pentru rezolvarea acestora. Astfel, o inteligență emoțională bine dezvoltată devine o componentă importantă și necesară pentru o viață echilibrată și armonioasă. De aceea, este important să sădim comportamente și abilități benefice, productive și constructive încă din copilăria mică.

 

Începutul dezvoltării emoționale a copiilor

Bazele inteligenței emoționale se pun încă din primii ani de viață, familia reprezentând primul context de învățare și dezvoltare al copilului.

Ținând cont că la vârstele mici învățarea se realizează prin intermediul imitației, pentru ca cei mici să poată deprinde alfabetul emoțional și să-și dezvolte inteligența emoțională, este necesar ca părinții să fie ei înșiși niște modele emoționale de urmat.

 

Etapele dezvoltării emoționale la copii

1. Primul pas în dezvoltarea inteligenței emoționale este cunoașterea și identificarea emoțiilor, atât la nivel general, cât și la nivel personal

Numai după ce fac cunoștință cu ele, după ce învață că fiecare poartă un nume și experimentează conștient stările și trăirile specifice fiecărei emoții în parte, abia atunci copiii pot să recunoască emoțiile, să le exprime și să le verbalizeze într-un mod corect și adecvat.

Pentru asta este nevoie ca părinții să îi sprijine pe cei mici în mod activ și conștient, cu calm, iubire și acceptare, în procesul de cunoaștere și explorare a emoțiilor, să le oglindească și să le valideze emoțiile ori de câte ori este nevoie, să-i ajute să descopere impactul acestora, să nu stimuleze dezvoltarea unui mediu propice pentru cultivarea emoțiilor negative și să le ofere modele funcționale de liniștire și gestionare. 

Acest pas este foarte important, deoarece el reprezintă fundația pentru următoarea etapă.

 

2. Al doilea pas pentru a dezvolta inteligența emoțională la copii este dezvoltarea empatiei

Empatia reprezintă capacitatea de a înțelege ceea ce simt, gândesc și trăiesc ceilalți, prin transpunerea mentală în rolul acestora. Deoarece empatia nu este înnăscută, copiii au nevoie ca adulții să le fie ghizi în tot acest demers, să îi ajute să decodifice ceea ce experimentează ceilalți dincolo de comportamentele manifestate. Părinții pot susține dezvoltarea empatiei cu ajutorul exemplelor din experiența de viață a copilului, prin exemplul personal, prin jocuri, povești sau activități de zi cu zi ce au ca subiect empatia.

 

3. Un alt stadiu al dezvoltării este reprezentat de autoreglarea emoțională

Autoreglarea are ca scop o bună adaptare la viața socială. Aceasta presupune creșterea rezistenței la stres și a toleranței la frustrare, exprimarea și gestionarea adecvată a emoțiilor negative, cultivarea răbdării și a conștiinciozității, dar și capacitatea de a negocia, de a convinge, de a coopera și de a rezolva conflictele.

În acest stadiu, rolul părinților este de a-i asculta activ pe copii, de a-și manifesta înțelegerea și suportul emoțional, de a le facilita copiilor posibilitatea de a-și găsi ei înșiși soluții pentru problemele cu care se confruntă prin încurajarea explorării posibilităților, de a le valida progresele și de de a-i stimula în a folosi strategii de cooperare și adaptare la schimbare.

După cum putem observa, implicarea părinților este indispensabilă și reprezintă un fundament pentru dezvoltarea sănătății emoționale a copiilor. Cu cât aceștia sunt mai deschiși și mai disponibili emoțional în relația cu copiii lor, cu atât spațiul familial va deveni un cadru sigur și echilibrat, în care cei mici se vor simți liberi să se manifeste și din care vor învăța cum să fie pregătiți emoțional pentru provocările vieții.

 

Vrei să fii mai implicat în tot ce înseamnă dezvoltarea emoțională a copilului tău? Specialiștii noștri în parenting sunt la un click distanță cu toate ideile flexibile potrivite ție și copilului tău.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie