Prima iubire nu se uită niciodată. Nici ca adolescent, nici ca părinte de adolescent! 🙂 Dar și cei mici, vorbim aici despre perioada grădiniței, pot experimenta această primă dragoste, sub diverse forme. A zis așa frumos Specialistul ATLAS în parenting, Andra Zaharia, încât o să cităm: “Doar pentru că sunt mici, nu înseamnă că sentimentele copiilor trebuie să fie și ele tot mici”.

Cum trebuie să reacționeze și să gestioneze părintele această situație? Ce spunem, ce nu spunem, cum suntem alături de cel mic (fie că are 6 ani, fie 16) care experimentează prima iubire din viața lui? Ne povestește pe larg specialistul nostru! Hai să vedem!

 

Plima dlagoste sau etapa „îndrăgostelii” la cei mici

Deși ne putem trezi că „prima dragoste” a copilului nostru să apară sau să fie declarată chiar în perioada grădiniței, această situație este departe de a avea legătură cu o dragoste reală, cu adevărata primă dragoste a fiecăruia dintre noi, care are loc de obicei în perioada adolescenței.

Această etapă a „îndrăgostelii” timpurii este perfect normală în dezvoltarea umană și are în spate doar sentimente de simpatie, de admirație, de afinități și trăsături în comun. Între 3-7 ani copilul începe să facă diferențierea dintre sexe, să simtă că are o conexiune mai bună cu unii copii, că se înțelege și comunică mai bine cu o parte dintre colegii de grădiniță, că împărtășește aceleași pasiuni sau interese cu câțiva dintre ei.

Manifestarea sentimentelor pe care cei mici le trăiesc poate fi reprezentată prin dorința petrecerii timpului împreună, împărțirea jucăriilor, a pachețelului de mâncare, prin îmbrățișări sau chiar prin sărutări pe obraz sau pe buze.

Chiar dacă unele comportamente de exprimare a „îndrăgostelii” pot semăna cu cele din viața adolescentină sau adultă, la această vârstă nu poate fi vorba de comportamente cu conotație erotică, ci de copierea unor comportamente de manifestare a afecțiunii pe care copilul le-a văzut în relațiile adulte din jurul său, prima fiind chiar relația de iubire dintre părinții săi.

Dacă părinții sunt afectuoși unul cu celălalt, dacă se sărută, se îmbrățișează sau se mângâie, atunci și copilul va folosi aceleași comportamente pentru a-și manifesta afecțiunea față de alt copil. Dar fără nicio implicare erotică pe care gestul în sine o presupune. De aceea, ar fi să privim aceste gesturi ca simple manifestări ale simpatiei sau afecțiunii, fără să le dăm o amploare și o conotație necorespunzătoare.

 

Părinții și prima iubire a copilului

Dacă vorbim de primele sentimente de afecțiune sau iubire, trebuie să menționăm faptul că, deși este vorba de o vârstă fragedă, acestea pot fi trăite de către un copil cu aceeași intensitate cu care le trăiește un adolescent sau un adult. Doar pentru că sunt mici, nu înseamnă că sentimentele copiilor trebuie să fie și ele tot mici.

Sunt emoții noi, cu care copiii nu știu ce să facă și cum să le gestioneze. De aceea, și celor mici li se poate întâmpla să refuze să mănânce fără prietena sau prietenul lor, să plângă atunci când se despart la finalul zilei de grădiniță sau de școală, să-și dorească să fie cât mai mult timp în compania celuilalt, să vrea să-i cumpere cadouri sau chiar să-i dăruiască o parte din jucării sau din lucrurile personale.

Astfel de situații pot părea dificile părintelui, dar asta vine din faptul că acesta tratează situația cu ochii și cu experiența adultului. Dacă ne coborâm la nivelul și la vârsta copilului, vom putea observa inocența și puritatea sentimentelor sale și găsim resurse pentru a oferi celui mic spațiul în care să se simtă înțeles, în care el să-ți poată comunica sentimentele pe care le are, să nu se simtă rușinat sau judecat pentru ceea ce simte și trăiește.

Iar dacă se întâmplă ca acesta să sufere atunci când este respins sau când sentimentele nu îi mai sunt împărtășite, cu siguranță va avea nevoie de consolare și susținere, de explicații referitoare la ceea ce s-a întâmplat, la cum funcționează relațiile interumane, că uneori acestea iau sfârșit, chiar și atunci când nu ne dorim acest lucru.

Dacă vorbim despre prima iubire adevărată, cea adolescentină, atunci ar trebui să mai ținem cont de câteva aspecte în plus. Pentru că pe lângă înțelegere și susținere, adolescenții mai au nevoie și de informații adecvate vârstei lor despre ce înseamnă o relație sănătoasă de cuplu, despre valori și respect în cuplu și, bineînțeles, despre sexualitate. Este de dorit ca părinții să fie disponibili și deschiși la o astfel de comunicare, să fie sprijin pentru copiii lor, însă fără a fi intruzivi și a intra cu bocancii în viața lor, să nu dea sfaturi nesolicitate sau să manifeste binecunoscuta atitudine „lasă că știu eu ce e cel mai bine pentru tine”.

 

Prima iubire – emoția părinților sau a copilului?

Emoțiile sunt de ambele părți.

Odată ale copilului sau adolescentului care simte pentru prima dată aceste emoții și, altă dată, cele ale adultului care conștientizează că cel mic a crescut și a ajuns în această etapă a vieții sale.

Ambele emoții pot fi la fel de mari și pot fi trăite cu aceeași intensitate de către ambele părți, doar că în ipostaze diferite. Copilul își urmează cursul normal al vieții, așa cum a făcut fiecare dintre noi. Însă din rolul de părinte, poate fi uneori dificil să realizezi că ieri asistai la primii pași și la primele cuvinte rostite, iar astăzi copilul tău îți vorbește despre iubire. Chiar dacă părintele nu a conștientizat pe deplin trecerea timpului, asta nu înseamnă că acesta a stat în loc. Copilul de ieri este adolescentul de astăzi și, ca toți adolescenții, își trăiește vârsta din plin.

Ce putem face este să ne echilibram, să privim realitatea așa cum este ea și, chiar dacă avem emoții și ne dorim ce e mai bine și mai bun pentru copilul nostru, să nu îl limităm în experimentarea unei etape importante în dezvoltarea sa, să îi fim alături, să încercăm cât mai puțin să fim părintele perfect și cât mai mult părintele de care el are nevoie.

 

Preadolescența acum vs. altădată raportată la sentimentul de iubire

Trăim ere diferite, iar diferența dintre generație este imposibil să nu se vadă.

Între informațiile pe care noi le-am primit și la care am avut acces când am fost adolescenți și era informațională și tehnică în care copiii noștri trăiesc este o diferență ca de la cer la pământ. Nimic nu mai este la fel sau „ca pe vremea noastră”, nici vârsta primelor iubiri sau modul în care se construiesc relațiile. De aceea, trebuie să fim naivi să credem că noi le știm pe toate, că dacă noi nu le spunem lucruri, ei nu le cunosc, că dacă noi le punem limite, ei nu vor încerca să le depășească.

De aceea, ca să le fim adevărați ghizi este imperios necesar să ne adaptăm erei în care trăim, să le oferim copiilor noștri informațiile de care ei au nevoie, să fim acei părinți pe care ni i-am fi dorit să-i avem când eram de vârsta lor.

Poate nu suntem deschiși și nu ne este facil sau confortabil să abordăm diverse teme de discuție precum cele legate de sexualitate, poate că nu întotdeauna ne plac toți prietenii copiilor noștri, poate că nu mereu vom fi de acord cu alegerile lor, poate că toate încep mai devreme decât știam sau ne-am fi dorit, dar niciodată să nu uităm că toate acestea le aparțin lor. Că așa cum și noi am avut timpul nostru, acum și ei au timpul lor.

 

Iubirea poate fi urmată de dezamăgire. Cum ar trebui să se comporte părinții?

Adolescenții au nevoie de intimitate și spațiu personal, dar la fel de bine au nevoie și de suportul și de ghidajul adultului, mai ales atunci când trec printr-o dezamăgire în dragoste. În aceste momente, mai mult ca oricând, copilul nu are nevoie de predici, de „ți-am spus eu că așa se va întâmpla” sau „că nu era de nasul tău”, ci de consolare, de a ști că cineva îi este alături necondiționat și că îl înțelege.

Ar fi bine să ne aducem aminte de momentele în care noi înșine am experimentat prima suferință în dragoste și să reușim să oferim copiilor noștri acea căldură, acel spațiu de siguranță în care să-și poată deschide sufletul și să împărtășească cu noi experiența și emoțiile pe care le trăiește. Dacă vârsta este adecvată, le putem da acces la povestea noastră de viață, fiind astfel un exemplu că durerea sufletească pe care ei o simt acum nu va dura o veșnicie și că „rănile” care acum sângerează, se vor vindeca.

De ce e important să ținem cont de toate aceste aspecte? Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. De aceea, cu cât vindecarea și trecerea de la starea de dezamăgire și suferință la starea de bine se va face într-un mod mai constructiv și mai natural, cu atât experiența trăită de către copii va fi integrată mai ușor, fără a da naștere la temeri, frici și nesiguranță în relațiile viitoare de cuplu.

Ei vor înțelege că relațiile pot conduce către conflicte care uneori nu pot fi rezolvate și care duc la ruperea relației, dar că asta nu înseamnă că totul s-a sfârșit în acel punct, ci doar relația. Că viața merge înainte, că din fiecare relație pe care o vor experimenta vor lua un înțeles care îi va ajuta în a se forma și îi va pregăti pentru viața de cuplu adultă.

Diversitatea emoțiilor resimțite de copii la orice vârstă poate pune orice părinte pe gânduri.

Dacă ești părinte și vrei să vorbești mai multe cu Specialistul ATLAS, Andra Zaharia, sau poate copilul tău vrea sa îi pună o întrebare o poți contacta direct. Prima iubire e și foarte frumoasă, dar și grea pentru toată lumea.