Parenting

Care sunt reperele de dezvoltare pentru copiii de 3-4 ani?

Citește despre Reperele de dezvoltare pentru copiii de 3-4 ani (greutate, înălțime) și achizițiile minime (motricitate, deprinderi, intelect) pe ATLAS!

Articol

Reperele de dezvoltare pentru copiii de 3-4 ani (greutate, înălțime) și achizițiile minime (motricitate, deprinderi, intelect) se pot observa prin următoarele.

Progresul copiilor este rezultatul interacțiunii lor cu mediul și cu părinții sau cu persoanele care îi cresc și pe care le investesc cu afecțiune și autoritate. De pe la 2 ani, când copilul devine relativ independent locomotor, apare o nevoie de mișcare foarte ridicată, cunoscută de altfel părinților, prin expresia „n-are stare” sau „e ca o zvârlugă”. Această nevoie de mișcare se recomandă a fi preluată de părinți ca o dorință a copilului de a-și stăpâni și controla mușchii, corpul, mișcările pe care le descoperă și de care se uimește.

Pentru a-l încuraja pe copil în mod constructiv e de preferat să lipsească din vocabularul părinților cuvântul NU sau interdicțiile de tot felul (nu ai voie, nu e bine, nu așa etc.), fiind mai potrivită o abordare limitativă explicată prin consecințe (ex. dacă faci, se va întâmpla), lauda și disponibilitatea de a-l înțelege și susține în acțiunile sale.

Pentru copiii de 3 ani, deopotrivă fetițe și băieți, greutatea firească este în jur de 15kg, iar înălțimea în jurul a 90-95cm. Din al 4lea an de viață copiii iau în greutate între 1,5kg și 2,5kg pe an, ceea ce face ca până la 5 ani să cântărească în jur de 18kg și să măsoare între 100 și 110 cm.

 

Achiziții comportamentale și psihice

Rperele de dezvoltare pentru copiii de 3-4 aniAchizițiile comportamentale și psihice sunt foarte diferite de la an la an în primii 7 ani de viață. Pentru vârsta de 3 ani motricitatea se definește prin urcatul și coborâtul scărilor, la urcare alternează picioarele, abia pe la 4 ani o va face și la coborâre, prin dans ușor dezechilibrat, construcții de lego simple, ținerea unui creion cu care poate trasa linii și cercuri imperfecte, îmbrăcat și dezbrăcat, încălțat prin diferențierea pantofului stâng de cel drept.

La nivel psihic perioada de 3-4 ani devine perioada întrebărilor lui ‚de ce’, ‚ce este’ sau ‚mai spune-mi’. Printre cele mai importante funcții psihice care se dezvoltă prin joc – e foarte important ca părinții să înțeleagă asta, considerați:

  • imaginația, unde copilul nu face diferența între realitate, aparență și adevăr începând prin a spune primele ‚minciunele’ care în fapt reprezintă ceea ce copilul își imaginează și dorește că poate fi realitatea
  • voința prin afirmarea propriei personalități, confundată de părinți cu încăpățânarea, deși copilul se încearcă pe sine, se expune propriilor nevoi și dorește să ia controlul propriilor acțiuni și puteri
  • atenția și gândirea printr-o nevoie exagerată ca ritualul zilnic să nu fie întrerupt și nici schimbat, totul trebuie să fie făcut exact la fel, confirmându-și astfel corectitudinea informațiilor primite și interiorizate

Limbajul este o altă funcție psihică care se dezvoltă rapid, copilul fiind în stare în jurul vârstei de 3 ani să elaboreze propoziții scurte de 2 sau 3 cuvinte, inclusiv cuvinte inventate, iar în jurul vârstei de 4 ani să aibă un vocabular bogat din mediul în care trăiește comunicând ușor și înțelegând nuanțele gramaticale, chiar dacă nu le poate folosi corect.

Un beneficiu al dezvoltării limbajului este dat de dialogul constant dintre părinți și copil, chiar dacă nu poate reproduce sau comunica egal, dar și de existența unui frate/soră de la care învață și cu care exersează.

 

La 4 ani, începe să se dezvolte un comportament social

Care sunt reperele de dezvoltare pentru copiii de 3-4 ani (grupa mica si mijlocie)Odată cu 4 ani dezvoltă și un comportament social, aflând diferența dintre eu și tu, eu și ceilalți. Tot în legătură cu funcțiile psihice, percepția capătă o importanță deosebită, căci îl ajută pe copil să compare, să sorteze, să demonteze perioada asociată greșit cu distrugerea, când în fapt copilul descoperă și își dezvoltă logica.

E foarte important ca cel mic să fie tratat cu răbdare și înțelegere, căci își dorește să devină ‚mare’ și are nevoie de confirmare, de companie și mai ales de susținere spre a nu dezvolta sentimentul de abandon și frustrări emoționale.

 

Specialiștii în Parenting

Reperele de dezvoltare pentru copiii de 3-4 ani pot fi analizate de către părinți, dar atunci când avem nevoie să fim ghidați trebuie să cerem ajutor de la specialiști în parenting, în acest caz.

Sedinta online sau la cabinet cu specialistii Hilio. Programeaza acum!

 

Sursa: Materialul are la baza informatii culese din practica personala, selectiv din Teoria dezvoltarii cognitive – Piaget, Teoria stadiala a dezvoltarii – Erikson si E. Capraru, H Capraru (2003), „Mama si copilul”, Ed. Medicala Bucuresti.

Scris de

Nicoleta Radu

Nicoleta Radu

Psihoterapie
Bună, sunt psihoterapeut psihanalist și cognitiv-comportamental, cu o abordare flexibilă a tehnicilor terapeutice. 

Pentru programări online sau la cabinet, îmi puteți scrie pe Hilio sau mă puteți apela le numărul disponibil pe pagina cabinetului. În limita disponibilităților putem organiza o primă ședință de evaluare. 

Am finalizat un curs de Master în Psihoterapia copilului, de cuplu și familie. 

Experiența și lucrul cu oamenii m-au învățat să ofer sprijin emoțional, înainte de toate și să îi ajut pe pacienți să găseasca sursa durerii sau a suferinței, ca mai apoi să vadă care sunt resursele cu care se pot însănătoși emoțional. 

Lucrez cu anxietatea și depresie, traumă, infertilitate, boli autoimune și dificultăți de relaționare, probleme generale de viață care ne blochează. În plus, am experiență pe diagnoză organizațională, cu scopul îmbunătățirii rolului individual în echipă și multe proiecte derulate cu firme din București.

Competențe:

Depresie
Stres
Anxietate
Fobii
Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări de personalitate
Tulburări psihice asociate bolilor somatice
Atacuri de panică
Disfuncții sexuale
Dificultăți de relaționare
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Tulburări psihice
Hipnoză
Psihologie Sportivă
Dependențe
LGBT
Hărțuire
Violență domestică
Abuzuri
Motivație
Burnout

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie