Parenting

10 tips & tricks pentru un parenting sănătos

Un parenting sănătos, înseamnă lucrurile de care noi toți avem nevoie: iubire, răbdare, echilibru, atenție, respect și grijă unii față de alții.

Parenting de 10 - tips & tricks un parenting sănătos
Article

Viața de părinte? Minunată, grea și de la capăt:). Apoi ești cu inima cât un purice cam pentru cel puțin 18 ani… sau o viață întreagă:)

Un parenting sănătos, după părerea specialistului ATLAS, Simona Podaru,-“Părinte Implicat”- înseamnă în orice ordine dorești 🙂 cam lucrurile de care noi toți avem nevoie pentru o stare de bine în familie: multă iubire, răbdare, echilibru, atenție la nevoile celorlalți, respect și grijă unii față de alții.

 

Avem de înfruntat multe provocări în viață și nu suntem întotdeauna pregătiți pentru toate. 

 

Nimeni nu este perfect. Uneori, din prea multă oboseală, facem lucruri pe care le regretăm ulterior. Important este să ne tratam cu bunătate, mereu înțelegători cu propria persoană, să ne iertăm pentru greșeli și să ne dorim să fim părinți mai buni.

Și dacă vrei să iei aminte …

 

Iubește-ți copilul în orice ipostază — netalentat, ghinionist, adult. Vorbind cu el, fii fericit fiindcă copilul e o sărbătoare, care încă se desfășoară în viața ta. (Janusz Korczak, pedagog polonez)

Pune bazele unui stil de parenting sănătos

1. Fii bine cu tine, dragă părinte.

Ai grijă de tine. Ia-ți timp pentru ce îți place (dacă copilul este mic fură 30 minute pe zi pentru o ieșire la cafea cu cineva drag sau pentru o baie cu spumă și apoi încet încet poți crește timpul la 1-2 ore).

Tu ești un model pentru copilul tău, așa că este foarte important să fi o persoană echilibrată. Educă-ți răbdarea. Fă sport sau măcar un pic de mișcare, te va ajuta la starea de spirit. Dacă ai greșit cumva, scapă de vină. Toata lumea greșește. Nu există părinte perfect. Fă-ți viața mai usoară. Ia pauză când simți că se acumulează oboseala. Cere ajutor la partener, bunici, bonă sau prieteni.

Știți cum se zice: “e nevoie de un sat întreg să crești un copil”.

 

2. Ai grijă de relația de cuplu.

Un stil de parenting sănătos pornește de la cuplu. Dacă voi nu sunteți bine unul cu altul, copilul va simți tensiunea din aer. Nu vă neglijați de tot și luați-vă timp pentru voi. Cât timp copilul e alăptat nu puteți pleca peste noapte, dar puteți merge la o plimbare în parc sau la un concert. Când opriți alăptarea, musai să ieșiți voi doi într-un weekend, apoi încet încet în 2-3 weekenduri prelungite pe an. E timp valoros în care vă puteți reconecta unul cu celălalt.

 

3. Implică-ți partenerul de cuplu încă de la început în creșterea copilului.

E important să se creeze conexiune între ambii părinți și copil. Oferă spațiu și celuilalt să se bucure de copil, de îmbrățișări și pupăceli. Una dintre greșelile frecvente este neimplicarea tatălui în prima perioadă a vieții bebelușului. El se simte neputincios și neștiutor, dar cu răbdare și implicare poate să preia multe din sarcinile mamei și astfel să o ajute să-și revină din oboseala /depresia postnatală.

 

4. Nu îți compara copilul cu altcineva.

Fiecare e diferit și evoluează în felul lui. Nu uita asta și acceptă-l așa cum este! Tentația de a-l compara cu alți copii este mare, așa am fost crescuți. Încurajează-l și susține-l constant. Nu proiecta asupra lui dorințele tale și nu îi trasa tu traictoria în viața. Va știi singur să facă asta. El are nevoie să fii lângă el, să-l susții în momentele grele și să îl apreciezi în momentele de succes. Rolul tău este să îl înveți să zboare mai târziu singur.

 

5. Nu e de ajuns să-ți iubești copilul, e important să-ți placă de el așa cum este, să te bucuri realmente, de timpul împreună.

Copilul simte entuziasmul și bucuria ta. Implică-te când te joci cu el și nu fă altceva. Fii prezent acolo 100%. Intră în jocul lui cu totul. Arată-i afecțiunea ta cât de des poți.

 

6. Dormi cât poți de mult.

Somnul părinților este foarte important, iar somnul bebelușului poate aduce multe provocări în viața noii familii. Cât timp e bebe mic, când doarme el, dormiți și voi dacă puteți. Sau faceți cu rândul la somn, astfel încât să vă puteți susține reciproc în prima perioadă când bebe este mic și se trezește des. Nu neglijați acest aspect. Când crește copilul, se reglează și somnul părinților. Cu răbdare, în timp, va fi bine.

 

7. Pune limite ferme.

Nu multe. Acționează când e cazul chiar dacă nu îi faci pe plac copilului. Nu acționa niciodată cu violența fizică sau verbală. Creează ritualuri (exemplu: înainte de somn jocuri mai linistite, fără ecrane, baie caldă, citit o poveste și discuții despre ziua ce s-a terminat). Surprinde-l când face ceva bine. Laudă comportamentul pozitiv. Nu tolera răutațile și ura față de alții. Fă din onestitate o prioritate. Folosește avertismente (exemplu: mai stăm 10 minute în parc, apoi plecăm spre casă). Acceptă crizele de furie și plânsul. Sunt normale din când în când și nu au legătură de obicei cu ce le-a declanșat. Nu recompensa sau pedepsi anumite comportamente cu mâncare/dulciuri. Nu au legătură una cu alta.

 

8. Oferă experiențe.

Nu cumpara multe jocuri și jucării. Cu cât are mai multe, cu atât mai puțin le va aprecia. Călătoriți și oferiți-i experiențe diverse. Încercați să luați masa toată familia împreună cel puțin o dată pe zi. Implică copilul în treburile casnice. De mic vă poate ajuta la bucatarie, la curățenie sau la cumpărături. E important să își asume responsabilități.

 

9. Ai încredere în tine și în partener.

Voi vă cunoașteți cel mai bine copilul și nevoile lui și cu siguranță veți lua cele mai bune decizii pentru el. Ascultați sfaturile specialiștilor și filtrați informațiile din social media.

 

10. Ai grijă la siguranța copilului.

Faceți cursul de prim ajutor toți cei din casă. Nu știți când aveți nevoie și îi puteți salva viața. Întotdeauna purtați centură sau scaun auto special, cască pentru bicicletă. Siguranța nu se negociază.

Aveți grijă la ferestre dacă stați la etaj și copilul este mic. Nu înveliți bebelusul cu pături sau perne. Folosiți sac special pentru dormit. Păstrați un istoric al bolilor copilului într-un dosar. Nu știți când aveți nevoie. Aveți grijă la medicamentele administrate. Să fie numai cu recomandarea medicului, nu după ce au testat alții. Mergeți la spital dacă starea copilului nu este bună și vă îngrijorează. Părinții simt când este grav. Nu neglijați dinții, chiar dacă sunt de lapte. Mergeți la stomatolog cât mai devreme pentru a-l obișnui pe copil cu aceste vizite.

 

Poate părea dificil să pui bazele unui stil de parenting sănătos și nu există numai partea frumoasă a vieții de părinte. E greu de multe ori, dar asta face să apreciem foarte tare minunea mică ce ne învață atâtea zi de zi. Copilul ne este cel mai bun profesor. 

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie