Parenting

Trauma la copii | Cum sunt afectați cei mici și cum îi ajutăm

Trauma apare la copii când aceștia experimentează un eveniment negativ care le provoacă o durere emoționlă pe care nu o pot gestiona. Cum îî ajuți?

Trauma la copii, un copil traumatizat
Articol

Problemele emoționale din copilărie, care rămân netratate, ies la suprafață, mai devreme sau mai târziu. Află, de la Oana Simionescu, psiholog clinician și psihoterapeut în formare în psihoterapia integrativă a traumei, specialist ATLAS,  în ce mod impactează trauma viața unui copil, dar și care sunt modalitățile prin care îți poți ajuta copilul să se vindece. 

 

Ce este trauma?

Trauma este cuvântul grecesc pentru „rană”, vătămare. Deși, inițial, termenul era folosit doar pentru rănile fizice, în zilele noastre trauma se referă și la răni emoționale. Știm acum că un eveniment traumatic poate lăsa urme psihice mult timp după vindecarea oricăror leziuni fizice.

 

Când apare trauma la copii?

Dar putem vorbi de traumă la copii? Desigur, este posibil chiar ca un copil să nici nu își dea seama că trăiește o experiență traumatică și uneori nici părinții nu recunosc simptomele sau nu găsesc modalitățile de a oferi ajutor. Trauma apare când un copil experimentează un eveniment negativ real sau cu potențial de risc, o serie de evenimente sau un set de circumstanțe care provoacă durere emoționlă și copleșesc capacitatea copilului de a face față.

Practic, când ne referim la traumă, ne gândim la un eveniment, dar trauma este, atât pentru copii cât și pentru adulți, ceva ce se întâmplă în interior, o experiență internă. Într-un interviu despre traumele din copilărie, Gabor Mate afirma: „Trauma nu este ceva ce ți se întâmplă, ci este ceva ce se întâmplă în interiorul tău, o consecință a ceva ce ți s-a întâmplat”. 

 

Cele mai frecvente tipuri de traumă

Un eveniment traumatic este un eveniment amenințător, înfricoșător, periculos sau violent care reprezintă sau este perceput ca o amenințare pentru viața sau integritatea corporală a unui copil, iar a fi martor la un eveniment care amenință viața sau securitatea fizică a unei persoane dragi poate fi, de asemenea, traumatizant.

Iată câteva dintre cele mai frecvente tipuri de traumă:

  • neglijență
  • abuz fizic sau sexual
  • violență domestică, violența în comunitate sau la școală
  • bullying
  • accidente grave sau răni ce pun viața în pericol
  • boli grave
  • pierderea unei persoane dragi
  • doliu
  • dezastre naturale
  • război
  • acte teroriste

 

Care sunt efectele traumelor din copilărie?

Ca urmare a unui eveniment traumatic, amenințător, copleșitor, în interiorul psihicului se produce o splitare, o ruptură internă care generează trei tipuri de emoții: frica intensă, neputință (care blochează, îngheață) și vulnerabilitatea fără protecție (ca urmare a expunerii la pericol – cu risc de destructurare psihică și fizică).

Aceste emoții puternice pot să apară împreună cu reacții fizice care pot persista mult timp după eveniment. Consecințele pe termen scurt sau lung se văd prin dezechilibrarea pe trei planuri: identitate, vitalitate (adică energia pe care o avem) și capacitatea de autoreglare psihică și fizică.

Deci traumele din copilărie sunt strâns legate de problemele de sănătate de-a lungul vieții, pentru că pot să afecteze dezvoltarea creierului, dezvoltarea cognitivă, învățarea, dezvoltarea social-emoțională, capacitatea de relaționare cu ceilalți.

În general, reacțiile copiilor la traume diferă, în funcție de mai mulți factori precum: 

  • natura evenimentului traumatic
  • caracteristicile individuale, ale familiei, ale comunității
  • vârsta și stadiul de dezvoltare al copilului

 

Cum atenuăm efectele traumei la copii?

Există întotdeauna oportunități de a imprima o traiectorie de dezvoltare pozitivă în rândul copiilor expuși la evenimente traumatice. Reziliența a fost definită ca „un proces dinamic care cuprinde adaptarea pozitivă în contextul unei adversități semnificative” (Luthar, S. S., Cicchetti, D., & Becker, B., 2000).

Reziliența nu este o trăsătură personală, ci mai degrabă un produs al factorilor care interacționeză – biologici, psihologici, sociali și culturali – care determină modul în care copilul răspunde la evenimentele traumatice. 

Deci există mai multe niveluri de influență în dezvoltarea unui copil, care pot crește sau scădea riscul și răspunsul copilului la evenimente adverse, și anume: individul, părintele/părinții, școala, comunitatea și cultura.

În general, oamenii au capacitatea înnăscută de a se vindeca, de a depăși experiențele dureroase și chiar traumatice, iar părinții pot să își ajute copiii, să-i susțină să acceseze și să folosească această capacitate naturală. E important să valideze cu iubire și mult calm toate reacțiile copiilor, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță și înțeleși de părinți, să știe că e normal ce simt, să nu se simtă rău și să aibă încredere că există soluții, că părinții pot și știu cum să îi ajute, că situația se va îmbunătăți cât de curând. 

Copiii se învinuiesc deseori pentru evenimente, chiar și pentru acelea care sunt complet în afara controlului lor. Într-un stadiu firesc de dezvoltare psihoemoțională, copiii cred că tot ce se întâmplă în jurul lor este cauzat de ei și de aceea au tendința să se simtă vinovați. Este important ca părinții să explice că nu-i așa, că nu copilul este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat.

Și, nu în ultimul rând, copilul are nevoie să știe că părinții sunt lângă el atât cât îi este necesar, cu multă răbdare. Unii copii se recupereză mai lent, iar alții mai rapid. 

Trecute cu vederea, traumele din copilărie nerezolvate, se vor manifesta în diferite moduri la vârsta adultă: anxietate, depresie, evitare, furie, probleme cu încrederea, comportamente autodistructive sau riscante, dependențe, incapacitatea de exprimare a emoțiilor sau incapacitatea de reglare emoțională. De asemenea, studiile arată că traumele din copilărie care nu sunt procesate, predispun și la apariția problemelor grave de sănătate: diabet, astm, boli cardiovasculare, boli autoimune.

Este, deci, important pentru starea de sănătate psihică și fizică să nu eziți apelezi la ajutor specializat, de la primele semne de traumă.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie