Pneumologie

Afectarea pulmonară în LONG COVID

Complicațiile Covid-19 posibile pe termen lung (sindromul post Covid) pot fi complexe și includ atât complicații respiratorii, cât și alte afecțiuni.

Afectarea pulmonară post Covid
Article

Respiră, hai trage aer în piept! Cum faci asta când viața toată ți-a fost dată peste cap de boala această sinistră și provocatoare atât pentru medici cât și pacienți?

Noi plecăm de la soluțiile pentru afecțiunile pulmonare, alea bune și din timp, care încep cu cel puțin o întrebare la care Telemedicina aduce răspunsul servit pe masa ta din sufragerie, bine poate și pe canapea. Dacă azi rămâi în pat, suntem acolo unde tu ai nevoie.:)

 Hai, respiră … și pregătește-te să afli și niște povesti din cabinet, de la medicul specialist în pneumologie, Dr Andreea Vlad!

 

Complicații imediate ale Covid-19

Trebuie să fim pregătiți cu abordări complexe și deschidere pentru a optimiza starea de sănătate a oricărui pacient care ajunge la ATLAS. 

Complicațiile imediate au fost intens mediatizate iar noi medicii încercăm abordări de la distanță unde este posibil, monitorizând atent starea de sănătate a pacienților. Despre complicațiile pe termen lung încep să apară date și încă se mai fac studii.

 

Complicații respiratorii:

1. Pneumonii virale (Infiltrate în sticlă mată de obicei subpleurale) care se pot complica  cu suprainfecții bacteriene.

Pneumoniile bacteriene pot și necroza că urmare a supra infectiei cu Staphylococcus aureus.

 

2. Insuficiență respiratorie acută sau ARDS – este un edem pulmonar acut sau apariția de infiltrate pulmonare lezionale care împiedică realizarea schimburilor gazoase. Riscul imediat este că pacientul să desatureze (scăderea saturației în oxigen) cu suferința organelor vitale și  necesitatea intubării. Pe termen lung riscul este de fibroză pulmonară.

 

3. Embolia pulmonară – formarea de cheaguri de sânge care se localizează în arterele pulmonare, uneori ele apar ca urmare a unei tromboze situate în membrele inferioare (pentru că pacientul nu se simte bine, stă imobilizat la pat perioade mai lungi).

Ca practică: toți pacienții spitalizați au fost tratați cu anticoagulante profilactic (adică s-a încercat prin administrarea de injecții subcutanate de heparina fracționate împiedicarea apariției trombozelor și a emboliei pulmonare), bineînțeles dacă nu au avut contraindicații.

 

4. Sepsisul și infecțiile oportuniste. În special la pacienții imunodeprimați sau care au tratament imunosupresor, cu spitalizare prelungită riscul este mai mare să facă și alte infecții asociate (uneori cu germeni care colonizează în mod normal organismul și nu provoacă infecții) sau cu germeni nosocomiali (adică germeni de spital). 

 

5. Pleurezia – în COVID 19 a fost descrisă în puține cazuri, de obicei atunci când pacienții au comorbidități  asociate.

 

Complicații care apar la nivelul altor organe:

  • decompensarea celorlalte boli ale pacientului;
  • insuficientă hepatică acută;
  • insuficientă renală acută;
  • insuficientă cardiacă acută  + complicații cardiace: miocardita, pericardita, aritmii.

 

Posibilele complicații Covid -19 pe termen lung pot fi complexe și includ:

Complicații respiratorii: 

1. Oboseala și dispneea – deși acestea persistă cel mai frecvent o lună – până la 3 luni, au fost câteva cazuri de pacienți cu oboseală persistentă o perioadă de mai multe luni. Unii pacienți au transpirații la eforturi mici și tahicardie fără a experimenta palpitații. 

Pacienții ne întreabă frecvent dacă este normal să resimtă o stare de oboseală cu transpirație la cele mai mici eforturi. 

Din păcate da, este un simptom care apare frecvent și care dispare în timp (urmare a inflamației care se remite). Bineînțeles, medicul trebuie sa excludă și alte cauze / complicații posibile prin examenul clinic și uneori prin investigații asociate, acolo unde sunt indicații. 

 

V-as povesti puțin din experiența din cabinet…

Am văzut pacienți tineri, atletici care au dezvoltat forme moderate de Covid-19 și au rămas cu o oboseală marcată, la eforturi obișnuite (mers sau urcat câteva scări). Din fericire, aceste simptome s-au ameliorat treptat. Ce ajută enorm la recuperare sunt exercițiile de respirație și reluarea treptată a efortului, lucruri care țin de pacient dar și de sfaturi pe care noi le putem da constant și prin consultațiile online.

De remarcat că unii pacienți sunt externați la domiciliu cu necesar de oxigen, pentru că încă mai au modificări pulmonare care sunt evaluate ulterior. Dacă saturația crește peste 90-92 %, această nevoie de oxigenoterapie este reevaluată și poate fi întreruptă.

 

2. Tusea reziduală – cel mai frecvent ea durează câteva zile, dar poate persista până la 3 luni de la episodul inițial. Ce e cel mai îngrijorător pentru pacienți e faptul că ea apare ulterior, nu imediat după vindecarea de Covid-19, uneori când pacientul este în faza de convalescență.

Totuși tusea reziduală trebuie să fie motiv de îngrijorare atunci când:

  • este foarte frecventă – atunci necesită tratament pentru că afectează calitatea vieții;
  • este însoțită de dispnee (senzație de sufocare)  + bronhospasm (cum spun pacienții “fluieră în piept”);
  • pacientul expectorează sânge. 

Insistăm în această perioadă dificilă a se sună medicul curant, pentru o evaluare rapidă online înainte de a stabili necesitate altor investigații.

 

3. Persistența opacitatilor în sticlă mată pe radiografie sau CT torace (în mai multe studii efectuate aceste modificări au persistat la 3 luni distanță la peste 40 % din pacienți și la aproape 30 % dintre aceștia chiar și la 6 luni distanță).

De notat că în cazul unei pneumonii bacteriene clasice marea majoritate a imaginilor dispar în intervalul de 4-6 săptămâni.

De aceea, este recomandat un follow up radiologic ( Rx toracică sau CT ) la interval aproximativ de 3 luni de la imagistica inițială (conform ultimelor recomandări). 

 

4. Tromboza și embolia venoasă chiar și după recuperare (studiile spun că nivelul D dimerilor inițiali este foarte important pentru aprecierea riscului de a dezvolta complicații, este utilă determinarea lor și pentru urmărirea ulterioară).

Complicații pot apărea din păcate și la distanță, când pacienții sunt în stare de convalescență – cea mai frecvența ar fi embolia pulmonară și tromboză. Aici aș vrea să subliniez importanța anticoagulării orale la pacienții care au indicații.

 

5. Pneumopatiile interstițiale sau fibroza pulmonară – la acest moment nu se știe dacă modificările de fibroză produse sunt reversibile sau ireversibile, urmând a fi controlate la distanță.

 

Alte complicații decât cele respiratorii: 

1. Cefalee și tulburări neurologice, tulburări de somn (cel mai adesea insomnie), uneori chiar delir.

Mulți pacienți au descris tulburări de concentrare și de focusare, uneori chiar au descris o iritabilitate și tulburare de dispoziție după vindecare care se adaugă la anxietatea generată de teamă de complicații . 

2. Tulburări gastrointestinale – pierderea apetitului, a poftei de mâncare asociată la dureri abdominale difuze și modificarea probelor hepatice (care cel mai adesea se remite în timp);

3. Dureri musculare și artralgii importante

4. Afecțiuni ORL – simptome de obstrucție nazală și de faringită. Recuperarea mirosului și a gustului poate dura și câteva luni la unii pacienți.

5. Erupții cutanate

 

De ce este util pentru pacienții ce suferă de sindrom post Covid-19 să apeleze la un medic pneumolog? 

  • Diagnosticarea unor exacerbări a bolilor de baza în perioada de recuperare (adică toate simptomele bolilor cunoscute deja se accentuează și atunci este nevoie de o ajustare a tratamentului).
  • Pentru a monitoriza la  distanță modificările inițiale date de Covid-19 ( Rx torace / CT torace).
  • Pentru a evalua impactul asupra funcției pulmonare (spirometrie).
  • Pentru a evalua apariția complicațiilor în perioada de convalescență. 

 

 

Soluții oferite de telemedicină și concluziile specialistului 

Încă nu știm foarte multe despre efectele pe termen lung ale Covid-19. Exacerbarea bolilor cunoscute deja în acest context poate necesita recomandări personalizate în detaliu. Pentru supravegherea pneumoniilor Covid-19, se recomandă o radiografie sau CT torace la 3 luni de la investigația inițială deoarece vindecarea se realizează mult mai lent decât în alte pneumonii.

Gândindu-ne doar la cele mai frecvente simptome – oboseala la efort (ce poate persista până la 3 luni după episodul infecțios) și tusea ce poate apărea la mult timp după vindecare, ne este suficient ca medici și oameni să vă spunem că este nevoie de o comunicare de lungă durată cu medicul pneumolog. Vă așteptăm online, pe “secția” de pneumologie și nu numai!

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie