Terapie

Frica de înălțime | Fobiile din zgârie-nori

Ți s-a întâmplat să se înmoaie picioarele când ești la etajul 10 și te uiți pe fereastră? Senzația se traduce prin frica de înalțime.

Acrofobia - frica de înălțime
Article

Ți s-a întâmplat să se înmoaie picioarele când ești la etajul 10 și te uiți pe fereastră? Ai refuzat toate invitațiile la acel skybar cool și nu știi cum să spui că ție “nu îți place înălțimea” sau mai degrabă, ești terifiat de când ajungi la biroul din zgârie-nori? Frica de înălțime se numește acrofobie și dacă o ai, crede-mă că știi foarte bine asta.

Există totuși, persoane care o simt mai acut: atunci când știu că sunt la un etaj superior, sunt cu mașina pe un pod sau urcă pe un deal și persoane care trăiesc simptomele atunci când sunt pe o clădire, sunt pe un vârf de munte, sau sunt într-un lift panoramic. 

Așadar, sunt diferențe individuale și fiecare în parte are o anumită intensitate a fricii când vine vorba de înălțime.

Vorbim despre individualitatea specifică a acestei fobii cu psihologul Hilio, Paula Flutur.

Ce fac oamenii când le e frică de ceva?

Ei bine, evită acea situație cât pot ei de mult. Anticipează și evită. Ai spune că acest lucru e bun și că pare să fie un comportament adaptativ dar, de la un punct este un comportament dezadaptativ de evitare care împiedică persoana în cauza să ducă o viață normală. Uneori, fiind chiar tu cel care trăiește asta, nu îți mai dai seama când eviți prea mult și viață ta toată, se întâmplă între niște limite clare de înălțime.

Știu că este important să simți pământul sub picioare. Crede-mă, uneori lucrurile de sus pot să se vadă diferit, la propriu și la figurat.

 

Simptome acrofobie

Simptomele fizice apar doar atunci când te expui sau te gândești la o experiență la înălțime și pot fi:

  • transpirație abundentă însoțită de dificultăți de respirație și creșterea ritmului cardiac;
  • senzație de greață;
  • amețeală de parcă îți pierzi echilibrul și vei cădea; 

Mai sunt și câteva simptome psihologice care pot apărea:

  • intri în panică;
  • experimentezi o frică extremă că ai putea fi blocat undeva sus;
  • Îți faci griji constant pentru că ai putea să ajungi în circumstanțe care să te expună la vreun fel de înălțime, iar tu nu vei putea controla evenimentul.

Defapt, aceste simptome îți fac viața dificilă. Știai că teama de înălțimi vine dintr-o frică ancestrală a oamenilor, frica de cădere în gol? Asta înseamnă că fiecare dintre noi are o doză de frică când vine vorba de înălțimi.

Dacă te confrunți cu acrofobia înseamnă că ai un șir de lucruri pe care nu le faci pentru că nu implică contactul cu pământul. Este posibil să nu îndrăznești nici să visezi la nori pentru că te ia amețeala. 

 

Tipuri de terapie pentru tratarea acrofobiei

Ei bine, a venit momentul să îți faci curaj să discuți cu un specialist pentru a-ți oferi suport în procesul de a înțelege și adapta această teamă la lumea în care trăiești. Nu e nevoie să te adaptezi tu la frică, ci frica se poate modela și controla.

Există modalități de a ieși din cercul evitării. Cum?

Există o formă de psihoterapie în fobii prin expunere treptată. Ce înseamnă asta? Înseamnă că după ce discuți și iar discuți despre ceea ce trăiești, treci la fapte în procesul terapeutic. 

Psihologul va fi acolo prezent şi te va ajuta să procesezi emoțiile pe care le vei simți în timpul expunerii. Ușor, ușor, în ritmul tău vei avea o altă toleranță la nori și ți se vor părea mai prietenoși.

O altă formă de terapie în cazul acestei fobii este cu ajutorul realității virtuale (VR). În 2018 s-a realizat un studiu cu 100 de participant cu acrofobie. 

Aceștia au fost expuși la simularea înălțimii cu ajutorul VR și au experimentat un nivel scăzut de stress pe parcursul expunerii. De asemenea, mulți au raportat că terapia cu VR a fost de folos. Autorul subliniază că pentru a avea concluzii solide este nevoie că studiul să fie refăcut pe un număr mai mare de participanți.

Este important să discuți cu cineva despre ceea ce experimentezi. Ai fi suprins cât de mult poate ajuta să te auzi vorbind despre teama ta, scoțând în exterior ceea ce te macină şi să construieşti modalităţi mai adaptative cu ajutorul cărora să te bucuri de orice context. Astfel, îți urez mai mult confort atunci când vezi lucrurile de sus și curaj să admiri noi orizonturi. 

Orice formă de terapie ai alege, mai tradițională sau mai neconvențională, vei avea un terapeut care te va însoți pe acest drum

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie