Terapie

Emoțiile | Ce sunt, de unde vin și cum le putem controla?

Emoțiile sunt reacții care apar și dispar repede, bazate pe evenimente petrecute în „timp real” ➤ tipuri de emoții ➤ de unde vin ➤ cum le controlăm

Persoan[ care simte anumite emoții
Articol

Oricât de raționali am fi, prima reacție, atunci când suntem supuși unui stimul, este una emoțională. Dar ce sunt, de fapt, emoțiile, de unde vin și ce putem face pentru a le controla? Ne ajută să înțelegem Roxana Cîrstea, Psihoterapeut și psiholog clinician, specialist Hilio.

 

Imaginează-ți că te întâlnești cu o persoană dragă ție. Ești bucuros și abia aștepți acest lucru. Dar persoana cu care te întâlnești îți dă o veste proastă. În acel moment starea ta trece foarte repede de la bucurie la tristețe sau mânie.

Corpul tău reacționează imediat: pulsul ți se accelerează, începi să transpiri și cel mai probabil comportamentul tău se schimbă, iar tu devii mai iritat sau mai agresiv față de persoana din fața ta, chiar dacă ea nu este vinovată.

În acel moment ai spune că ești copleșit de emoții.

 

Dar ce sunt emoțiile?

Dacă ar fi să aruncăm o privire în dex, am vedea că emoțiile pot fi definite ca „o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate.”

Deși în prezent nu există un consens științific cu privire la o definiție clară a emoțiilor, dacă disecăm puțin afirmația de mai sus, am putea observa că emoțiile sunt, printre altele:

  • reacții care apar și dispar repede, bazate pe evenimente petrecute în „timp real”;
  • reacții care pot duce la modificări fizice (precum creșterea pulsului sau respirație accelerată);
  • reacții care depind de stimulii interni sau externi la care suntem expuși.

Emoțiile apar atunci când experimentăm diferite situații în viața de zi cu zi. Fie că vorbim de un interviu, de o întâlnire cu cineva iubit sau de o situație periculoasă, vom simți o anumită emoție raportată la scenariul în care ne aflăm.

 

Tipuri de emoții

Aceste emoții pe care le simțim în funcție de mediul la care suntem expuși au fost analizate de-a lungul timpului de mai mulți cercetători.

Paul Ekman, Daniel Goleman, Robert Plutchik sau W. Gerrod Parrott au oferit fiecare câte o clasificare a emoțiilor.

1. Paul Ekman, psiholog și profesor la universitatea din California, a identificat 7 emoții fundamentale: Furie, Surpriză, Dezgust, Bucurie, Frică, Tristețe, Dispreț.

2. Psihologul Daniel Goleman, autorul cărții „Inteligența Emoțională” a clasificate 8 emoții primare: Mânie, Tristețe, Frică, Bucurie, Iubire, Surpriză, Dezgust, Rușine.

3. Robert Plutchik a mers mai departe și a identificat 8 emoții fundamentale (și opusul lor) și 8 emoții complexe (formate din două emoții fundamentale).

El a creat în 1980 ceea ce astăzi cunoaștem ca „Cercul Emoțiilor al lui Plutchik”.

Cercul Emoțiilor al lui Plutchik
Cercul Emoțiilor al lui Plutchik

Conform teoriei lui Plutchik, emoțiile se intensifică pe măsură ce se deplasează din exteriorul spre centrul cercului. Cu cât nuanța este mai închisă, cu atât emoția este mai intensă.

De exemplu, bucuria la cel mai mic nivel de intensitate este serenitate, la cel mai mare nivel se transformă în extaz.

4. W. Gerrod Parrott (în cartea sa „Emoțiile în psihologia socială”) a identificat 6 emoții primare: Dragoste, Bucurie, Surpriză, Mânie, Tristețe, Frică.

Și el a mers puțin mai departe cu analiza emoțiilor iar, pe lângă aceste 6 emoții primare, el a mai identificat alte două niveluri de emoții, secundare și terțiare.

De exemplu, Bucuria (nivel primar) poate duce spre Mândrie, Optimism sau Ușurare (nivel secundar), care la rândul lor pot conduce spre Triumf, Speranță, Încântare sau Satisfacție (nivel terțiar).

Aceste clasificări ale emoțiilor sunt doar câteva care au fost propuse de-a lungul timpului. Mai există multe astfel de încercări de definire a emoțiilor, dar la momentul actual cercetătorii nu au putut ajunge la un consens universal în ceea ce privește clasificarea emoțiilor.

Suntem ființe extrem de complexe, iar ceea ce simțim nu poate fi redus sau descompus atât de ușor în câteva elemente de bază. Vor mai exista multe dezbateri de acum încolo pe această temă a emoțiilor. Dar îi vom lăsa pe cercetători să-și facă griji în legătură cu asta, în timp ce acum vom încerca să răspundem la o altă întrebare:

 

De unde vin emoțiile?

Ce ne face să simțim bucurie, frică sau tristețe? Și de ce două persoane pot să experimenteze emoții total diferite chiar dacă sunt puse într-o situație identică? Un răspuns simplu pe care putem să-l oferim este că emoțiile sunt create și vin din creierul nostru.

Ele reprezintă felul în care creierul nostru interpretează:

  • senzațiile fizice pe care le resimțim
  • diferitele gânduri pe care le avem

Sarcina principală a creierului tău este să te mențină în viață și într-o stare de bine. Pentru a realiza acest lucru, monitorizează în mod constant lumea interioară și exterioară și redistribuie energie acelei părți a corpului care are cea mai mare nevoie de ea.

De exemplu, dacă ești la plimbare prin pădure și brusc auzi un sunet, creierul tău va intra în acțiune și va încerca să prezică ce se petrece. În acest caz ar putea să fie un șarpe sau un alt animal în tufele din apropiere.

Creierul îți va pregăti corpul pentru acțiune (luptă sau fugi), ritmul cardiac îți va crește, vei respira mai sacadat și vei începe să fii agitat.

Bazat pe situația în care te afli și a reacțiilor tale corporale, creierul tău va crea emoția fricii.

Dar ce este mai interesant este faptul că nu este necesar să fii expus la o situație fizică (declanșată de unul din cele 5 simțuri) pentru ca emoțiile să-și facă apariția.

De multe ori este suficient să ai anumite gânduri iar emoțiile își vor face apariția.

  • dacă te gândești „sunt în pericol”, frica își va face apariția;
  • dacă te gândești „am obținut ce mi-am dorit”, bucuria va fi prezentă.

Iar tocmai din cauza modului în care creierul creează emoții bazate pe gânduri, doi oameni care experimentează aceeași situație pot avea emoții diferite. Dacă ei merg în vizită la cineva, știind că oamenii respectivi au un câine, unul dintre ei poate simți bucurie, iar celălalt frică.

Cel care a simțit bucurie poate că a avut un câine în copilărie, iar gândul acesta este suficient pentru a-i da acea stare de bine. În schimb, cealaltă persoană poate a fost mușcată de câine în copilărie, iar de atunci a dezvoltat o fobie pentru câini.

În funcție de ceea ce gândim, ce simțim și de experiențele trăite anterior, creierul nostru va „genera” diferite emoții.

 

Diferența dintre emoții și sentimente

Dar emoțiile nu sunt singurul lucru pe care creierul nostru îl poate genera. Pe lângă emoții, creierul mai poate produce și sentimente.

Acum poate o să te întrebi:

Dar nu sunt sentimentele același lucru ca și emoțiile? Nu le simțim și pe ele?

Ei bine, chiar dacă deseori sunt înțelese ca însemnând același lucru, emoțiile și sentimentele sunt concepte diferite. Așa cum am spus, emoțiile sunt reacții de durată relativ scurtă, care apar ca răspuns la stimulii din mediul înconjurător. Ele au loc la nivel subconștient și sunt instinctive. Sentimentele, pe de altă parte, sunt reacții conștiente ca răspuns la stimulii emoționali care se întind pe o perioadă mai lungă de timp. La fel ca emoțiile, ele sunt clasificate în mai multe categorii și au fost studiate intensiv de psihologi.

O concluzie la care s-a ajuns este că stimulii externi la care suntem expuși creează emoții, iar emoțiile creează la rândul lor sentimente. De asemenea, s-a observat că emoțiile pot exista pe cont propriu, în timp ce sentimentele au nevoie de o emoție pentru a-și face apariția.

De exemplu, poți să simți mânie și să alegi să treci peste fără să-i atașezi un sentiment precum ură sau durere. Dar nu poți să simți ură fără ca în prealabil să fi trecut printr-o emoție puternică precum mânia.

 

Cum ne putem controla emoțiile și de ce e important să o facem

Dar ce facem atunci când suntem copleșiți de emoții?

De cele mai multe ori, deoarece nu știm să le gestionăm, ajungem să clacăm psihic, să izbucnim și să ne răzbunăm pe cei de lângă noi. De asemenea, o gestionare greșită a emoțiilor, în special a celor negative (frică, furie, etc,), poate duce atât la boli fizice, cât și psihice. Suprimarea emoțiilor conduce, printre altele, la:

  • Depresie
  • Probleme cu inima
  • Probleme cu tractul digestiv
  • Infecții
  • Nivel scăzut de energie
  • Dureri
  • Presiune crescută a sângelui

 

Cum poți face gestiona în mod corect emoțiile?

Sunt mai multe metode din care poți alege:

  • exercițiile de respirație sau meditația care au ca scop calmarea minții;
  • practicarea unui sport și eliberarea emoțiilor prin mișcare;
  • comunicarea și împărtășirea emoțiilor cu o persoană apropiată sau chiar un specialist;
  • ținerea unui jurnal și eliberarea emoțiilor pe foaie prin scris;
  • practicarea unui hobby pentru instaurarea de emoții pozitive;
  • excursiile și călătoriile pentru relaxare și detensionare;
  • ascultarea sau practicarea muzicii. Poți alege un instrument care să fie sursa ta de relaxare;
  • somn și odihnă din belșug.

 

Cum te ajută gestionarea emoțiilor

O gestionare corectă a emoțiilor îți poate influența pozitiv viața de zi cu zi și te poate ajuta în multiple feluri.

 

Crearea de relații armonioase

Dacă ești copleșit de emoții, de cele mai multe ori îi vei răni pe cei din jurul tău reacționând instinctiv. Ținând însă sub control emoțiile, vei învăța cum să răspunzi controlat și vei putea crea relații sănătoase și armonioase cu cei dragi. Managementul furiei și gestionarea fricilor și a fobiilor îți pot îmbunătăți semnificativ relația cu persoanele din jur.

 

Reducerea riscului de apariție a bolilor

Așa cum ai văzut, emoțiile negative pot duce la apariția mai multor boli. Învățând să gestionezi aceste emoții, vei reduce semnificativ riscul apariției afecțiunilor și te vei bucura de o sănătate de lungă durată.

 

Renunțarea la obiceiuri nesănătoase

Vei putea renunța la obiceiurile nesănătoase și vei crea obiceiuri sănătoase. Emoțiile negative și reprimate stau de multe ori la baza viciilor precum: consumul de alcool, mâncatul compulsiv sau fumatul.

Gestionând și rezolvând aceste emoții vei reuși să spargi tiparele nesănătoase, să renunți la vicii și să îți îmbunătățești sănătatea.

 

Crearea unei stări de bine

Nemaifiind sub un asediu constant al emoțiilor, vei putea în sfârșit să te concentrezi pe lucrurile care contează pentru tine. Nu vei mai trăi într-o anxietate continuă care te va paraliza și te va împiedica să încerci lucruri noi. Frica (de eșec sau de socializare) nu te va mai ține pe loc iar astfel vei putea să avansezi în viața personală și profesională.

 

Așa cum vezi, emoțiile pot fi complexe. Depinde de tine să încerci să le înțelegi și să le ții sub control. Iar dacă simți că este prea mult pentru a te descurca pe cont propriu, nu îți fie frică sau rușine să apelezi la un terapeut sau la un coach specializat.

Acești specialiști te pot ajuta să faci cu adevărat o schimbare de durată în viața ta și îți pot oferi ajutor și suport atunci când treci prin momentele dificile.

Scris de

Roxana Carmen Cirstea

Roxana Carmen Cirstea

Psihoterapie
Bucuria si fericirea sunt drepturile din nastere ale fiecaruia dintre noi. Cu toate acestea, ne gasim deseori deprivați de aceste trairi din cauza ranilor nevindecate din trecutul nostru, a convingerilor false, asteptarilor nerealiste sau a îngrijorarilor constante pentru viitorul nostru.

 Ma aflu aici pentru sustinere si ghidaj in revendicarea acestor drepturi universale, oferind un spatiu în care se poate vorbi în siguranta, fara judecata sau rusine. Acest spatiu este crucial pentru crearea unei relatii terapeutice care sa ne permita să exploram cine suntem, sa constientizam modelele existente si sa cream o atmosfera transformatoare. 
Misiunea mea este sa activez impreuna cu dumneavoastra, butonul de declansare a echilibrului / schimbarii, in (aproape) orice domeniul al vietii (personal, profesional, in cuplu, in relatia cu copii/ parintii, etc).

 Sunt psihoterapeut si psiholog clinician autonom, licentiat in Psihoterapie Transpersonala. In paralel, o parte a timpului o aloc practicii de qigong in cadrul Federatiei Nationale de Qigong din Romania (www.qilingong.com).
 De asemenea, detin o experienta vasta in zona de business & HR, am fost parte dintr-o echipa de management, timp de aproape doua decenii. 

Toate aceste directii mi-au oferit sansa de a interactiona cu foarte multi oameni, de a cunoaste si observa patternuri comportamentale insa, mai ales m-au invatat despre interactiunea autentica si natura umana.
 Empatia, sensibilitatea la nevoile celor aflati in dificultate si dorinta de a ajuta cu intelepciune si responsabilitate sunt atuurile pe care ma bazez in profesia mea. 
Veti gasi în cabinetul meu un spatiu plin de respect si compasiune, în care sa va simtiti recunoscut, ascultat si sprijinit pentru a va atinge obiectivele.

 Astept cu bucurie sa incepem acest parcurs împreuna!

Competențe:

Depresie
Stres
Anxietate
Fobii
Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări de personalitate
Atacuri de panică
Disfuncții sexuale
Dificultăți de relaționare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Dezvoltare personală
Hipnoză
Psihologie Sportivă
Relaxare
Dependențe
LGBT
Hărțuire
Violență domestică
Abuzuri
Motivație
Traumă
Psihologie Educatională
Consiliere școlară și vocațională
Burnout
Psihologie clinică

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie