Da, viața după divorț există! Este adevărat că divorțul aduce schimbări radicale în viața socială și emoțională a tuturor, iar dacă vorbim despre un cuplu care are copii, lucrurile devin și mai delicate. În timp, lucrurile pot lua o turnură pozitivă și pot deveni sănătoase din punct de vedere afectiv și relațional. Trebuie doar sa le colorăm frumos și potrivit nouă, chiar dacă uneori emoțiile ne fac să depășim conturul. Ne confirmă toate aceste lucruri în interviul lunii August, Sebastian Văduva, psihoterapeut și Specialist ATLAS.

 

Există “viață” după trauma psihologică a divorțului? Si dacă da, cum arată ea?

Chiar dacă divorțul este tratat ca un  moment tulburător din viața unui om, un eveniment care este aproape imposibil de imaginat și de trăit de unii dintre noi, totul ține de gestionarea emoțiilor într-o manieră constructivă și de alegerile pe care urmează să le facem. Acestea, referitor la trauma divorțului având ca punct final, starea de acceptare.

Viața post-divorț arată exact așa cum fiecare din noi ne-o vom colora și clădi. Înainte de orice, contează perspectiva optimistă și sănătoasă adoptată pentru noi înșine. Eu cred că acolo există și începe o nouă viață.

 

Ce impact are divorțul asupra oamenilor, dar și asupra echilibrului emoțional în special?

Se știe că divorțul este considerat a doua traumă a separării după deces, iar recuperarea este și ea pe măsură. Este un întreg proces, necesită timp și efort și pot apărea modificări și dezechilibre pe toate planurile, depinde de la situație la situație, de la om la om.

Deasemenea, poate avea loc ceea ce se numește divorțul emoțional cu mult timp înainte ca un cuplu să  experimenteze separarea fizică și legală. Spre exemplu, atunci când unul dintre parteneri luptă să salveze relația, iar celălalt încearcă să o încheie, la fel poate rămâne un divorț incomplet și după separarea fizică, creându-se astfel emoții intense de vinovăție, de furie, frustrări și orgolii.

Este normal să ne afecteze, să ne doară, să avem o reacție de doliu, pe lângă separarea de persoana iubită (sau nu).

Se pierd mult mai multe, se pierd idealuri, visuri, planuri, se pierde principiul familiei intacte. Însă, ca o veste bună, vă anunț că este permis ca după perioada de doliu, să ne facem visuri și planuri noi, mai frumoase și mai bune :). Singurii care ne pot opri de la a avea o viață de calitate suntem doar noi. Viața de după divorț poate avea și culori frumoase.

 

Diferă percepția emoțională a divorțului între femei și bărbați?

Deși în continuare statistica înclină spre sexul feminin, părerea mea este că vorbim de niște emoții omenești, pe care le trăim cu toții. Sunt mulți factori care pot influența impactul resimțit al divorțului, cum ar fi structura și tipul de personalitate sau bagajul de educație și informații pe care îl poartă fiecare individ și mai puțin important dacă ești bărbat sau femeie. Cred că fiecare experimentează și procesează divorțul într-o manieră unică, sau mai bine spus omenește :).

 

Divorțul poate aduce eliberarea emoțională ulterioară? (În cazul în care relația a fost una nefericită?)

Cu siguranță, deoarece de obicei oamenii tind să stea în relații disfuncționale din cauza stimei de sine scăzute, a temerilor, fricilor sau sentimentelor de vinovăție ce le poarta cu ei, cum ar fi teama de a fi singuri, teama de abandon, tipare de autosacrificiu, s.a.m.d. 

Se produce o eliberare emoțională, un moment de catharsis, însă acesta nu este întotdeauna un moment plăcut. Dar cum spuneam și mai devreme, este un întreg proces.  De exemplu, această eliberare emoțională ulterioară, este de obicei imediat precedată, de aceleași stări de disconfort emoțional, sentimente de culpabilizare și de furie, iar ele trebuie gestionate cât mai corect.

Pasul final al procesului de doliu post-divorț și acel moment de eliberare emoțională adevărat, ar fi, în opinia mea, o stare de acceptare, un punct de răscruce în care putem alege să pornim o nouă viață, cu noi aspirații și de ce nu, poate chiar lângă persoana pe care ne-o dorim.

 

Cum ar trebui gestionată situația când există copii, dar și când cuplul nu are copii?

Existența unor copii poate complica radical viața familiei după un divorț al părinților și pot apărea implicații majore. Divorțul părinților poate afecta copilul atât emoțional, cât și fizic. El poate trece prin multe traume, cum ar fi să se simtă abandonat și neiubit de către părinți, se poate simți vinovat de despărțirea lor sau poate chiar furios pe ei. 

Copilul se simte la mijlocul conflictului emoțional dintre părinți. Este un subiect destul de sensibil și de amplu, dar ce  pot spune cu certitudine este: copiii riscă să rămână cu astfel de gânduri disfuncționale, care le pot afecta viața adultă.

Este necesar a se acorda timp și energie fiecărui copil în parte. Noi putem ajuta astfel încât să înțeleagă cât mai bine și clar motivele divorțului, iar copilul trebuie asigurat/ reasigurat că nu face parte din aceste motive. Este necesară o atenție deosebită și trebuie să le permitem și poate chiar să îi îndemnăm pe copii să-și întâlnească periodic celălalt părinte, chiar dacă nouă nu ne face placere.

De cele mai multe ori este epuizant să ne ocupăm și de emoțiile noastre și să avem grijă și de ale copiilor, de aceea recomand cu căldură să cereți ajutorul unui specialist, dacă nu, măcar celor din jurul vostru. Indiferent dacă sunt copii sau nu la mijloc, un divorț trebuie tratat cu maturitate, înțelepciune și responsabilitate.

 

Care ar fi rolul specialistului în acest proces?

Sunt cazuri care se pot depăși cu ușurință, fără ajutor de specialitate, însă, de cele mai multe ori, este necesar ajutorul specialistului. 

Din cauza vulnerabilității / instabilității emoționale resimțite post-divorț, există riscul de a ne implica prea repede în alte relații disfuncționale, care nu ne vor aduce decât altă suferință și durere. Nu sunt puține cazurile în care oamenii se căsătoresc și divorțează în mod repetat în doar câțiva ani. Aproape că pare că devine și un trend la cât au fost de mediatizate unele cazuri de divorț. 

Practic, rolul specialistului este de a fi un tovarăș de drum în tot procesul acesta de redresare emoțională și de a pășii împreună cu clientul pe acest tărâm al suferinței numit divorț.

 

Câteva sfaturi pentru a merge mai departe fără traume majore după divorț?

Nu te raporta la acest eveniment ca fiind neapărat unul nefericit sau mai ales unul catastrofic

În multe cazuri, situația este exact invers. Mulți oameni nu și-ar fi găsit partenerul ideal, dacă nu treceau printr-un divorț, alții s-au clarificat vis-a-vis de persoana lor, ce aspirații au și ce își doresc cu adevărat de la viață, ce îi face cu adevărat fericiți, iar alții au fost recunoscători pentru timpul câștigat. 

 

Privește situația ca pe o nouă șansă

Înainte de toate, trebuie să înțelegem că este necesar să ne acordăm timp pentru noi înșine, pentru a ne vindeca, clarifica și de a ne face un nou plan de bătaie. Sfatul meu este să abordăm situația cu înțelepciune și să o privim ca o evoluție, ca un lucru bun, o nouă șansă. 

 

Cere ajutorul

Un alt sfat ar fi, cum ziceam și mai sus, nu ezitați să cereți ajutorul (specializat sau nu), mai ales dacă este copleșitor; este omenește, este ok, este normal, nu avem de ce să ne fie rușine sau teamă! 

Eu consider că mai trist decât să fii singur, este să fii impreună cu cineva și să te simți tot singur.

Totuși persoanele care trec printr-un divorț se pot confrunta cu o varietate de probleme psihologice, inclusiv creșterea stresului, satisfacție redusă, depresie. Împreună cu pierderea “beneficiilor” unei căsătorii fericite, care poate acționa în unele cazuri ca un tampon împotriva stresului normal în viață, există, de asemenea, procesul de divorț în sine ce poate mutila emoțional pe perioadă nedeterminată. Putem gestiona sau evita acest lucru dacă ne dăm timp și discutam despre ceea ce blochează în astfel de situații de viață.

 

Calitatea vieții noastre este determinată de alegerile pe care le facem. Se spune că viața are culoarea ochelarilor pe care îi purtăm; așa că hai să ne luăm ochelarii cu vedere optimistă și să trăim viața pe care ne-o dorim, chiar și după divorț :).