Tulburarea Borderline face parte din clasa tulburărilor de personalitate și își are bazele în factori genetici, neurologici, de mediu și sociali. Incidența este de 5 ori mai mare la persoanele care au o rudă apropiată afectată.
TB are și nouă tipuri clare de simptome pe care specialistul ATLAS, Psiholog Mihaela Preda le descrie astăzi pe înțelesul tuturor.
Noțiunea de borderline
În primul rând este necesar să înțelegem semnificația cuvântului „borderline” care în limba engleză înseamnă „limită, graniță”. Tulburarea a primit această denumire deoarece inițial specialiștii au considerat că se află la granița dintre două tulburări diferite: nevroza și psihoza. Acest termen a fost folosit pentru prima dată de Hugues în 1884 la prezentarea unui pacient cu tulburări de personalitate aflate la limita „nebuniei”.
Ce este Tulburarea Borderline?
O tulburare de personalitate este un tipar durabil de experiență internă și de comportament care deviază de la așteptările pe care societatea le are din partea individului. Acest tipar este inflexibil, pervaziv și are debutul în adolescență sau devreme în viața adultă, este stabil de-a lungul timpului și determină disfuncționalitate.
Tulburarea de personalitate borderline (TPB) este cunoscută și ca tulburarea de personalitate instabilă emoțional (ICD-10), caracterizată prin schimbări bruște de dispoziție, gândire dihotomică (în alb sau în negru, fără nuanțe intermediare), precum și o slabă sau chiar inexistentă capacitate de control al propriilor emoții.
Aspectul prevalent al unei persoane cu TPB este un tipar comportamental constant, ce se bazează pe disfuncții în sfera afectiv-emoțională, relațională, comportamentală, cognitivă și a imaginii de sine. Un borderline tinde să formeze o legătură foarte strânsă cu celălalt – familie, prieteni, profesioniști medicali – la care se raportează ca la un „obiect major”. Dar el nu poate vedea decât în alb sau negru. Căci nu este în stare să recunoască granița unde se termină Eul personal și începe Eul celuilalt. Ei tind să-și exprime durerea interioară, furia și ura față de sine proiectând-o pe aceste „obiecte majore”. (Mischianu)
Irina Holdevici consideră că:
putem vorbi despre tulburări ale personalităţii doar atunci când trăsăturile acesteia sunt caracterizate prin rigiditate, inadaptabilitate și stau fie la baza unei alterări a comportamentului, fie a unei suferințe subiective
Simptome
Conform DSM-V, tulburarea de personalitate borderline este definită de prezența următoarelor nouă simptome:
- imagine de sine și identitate de sine instabile, difuze; manifestate prin confuzie la nivel de valori proprii și confuzie cu privire la temele profunde din viața unui om (cum ar fi sexualitate, religie, gen);
- eforturi disperate de a evita un abandon real sau imaginar (din cauza interpretărilor pripite ale semnalelor și comportamentelor celorlalți);
- un tipar de relații personale instabile și intense, relații caracterizate de stări fluctuante de idealizare/devalorizare a celuilalt (ciclul iubire-ură);
- exprimare emoțională marcată de impulsivitate prezentă într-o varietate de situații/contexte de viață; impulsivitatea trebuie să se manifeste în cel puțin două situații cu potențial auto-distrugător (cum ar fi abuz de substanțe sau alcool, cheltuieli fără măsură, jocuri de noroc, relații sexuale neprotejate);
- încercări recurente de suicid sau gânduri suicidare sau amenințări, auto-mutilare (deși acestea sunt doar un răspuns la distresul interior, nu o dorință reală de moarte);
- dispoziție instabilă/reactivă (iritabilitate, anxietate ce durează câteva ore sau câteva zile);
- sentimentul cronic de goliciune, de vid interior (acesta este un simptom foarte puternic deoarece atunci când cineva se simte gol pe dinăuntru, face aproape orice pentru a umple acel gol) și de plictiseală;
- furie intensă sau disproporționată față de o situație, dificultate în a controla propriul acces de furie;
- simptome disociative severe, deconectare de la realitate.
Fiind o tulburare de personalitate, TPB poate fi diagnosticată după vârsta de 18 – 20 de ani, deoarece până la această vârstă se consideră că personalitatea este încă în formare.
Tipuri ale tulburării borderline
- borderline auto-distructiv caracterizat prin comportamente în care individul își face rău singur prin abuz de substanțe, angajare în activități cu risc ridicat, auto-mutilare;
- borderline distructiv față de ceilalți.
Cauzele TPB
Cauzele tulburării de personalitate bordeline nu sunt clare, dar par să implice factori genetici, neurologici, de mediu și sociali. Evenimentele nefavorabile din viață par să joace un rol important.
Jeffrey Young şi echipa sa (2003) au identificat patru factori, în mediul familial, care interacţionează cu această presupusă predispoziţie biologică şi care, împreună, duc la tulburarea borderline.
- Mediul familial este nesigur şi instabil: majoritatea pacienţilor cu TPB au fost supuşi în copilărie abuzurilor de natură fizică, sexuală sau verbală sau s-au confruntat cu pericolul permanent al unei furii explozive;
- Mediul familial nu oferă suficient suport emoţional: copilului îi lipsesc grija, căldura fizică, empatia, apropierea emoțională, susţinerea, protecţia unui părinte şi emoţional, copilul se simte singur.
- Mediul familial este punitiv şi nu oferă susţinere: familiile pacienţilor cu TPB sunt critice, îi resping, îi pedepsesc dur atunci când greşesc şi nu îi iartă pentru greşelile lor.
- Mediul familial obligă copilul la submisivitate: familia nu permite copilului să aibă nevoi şi emoţii, există, de cele mai multe ori, reguli implicite legate de ce poate sau nu spune şi simţi copilul. (Rizeanu S.)
Diferențiere față de alte tulburări
TPB trebuie distinsă de problemele de identitate sau de abuzul de substanțe, printre alte posibilități.
Deși are un principiu comun cu tulburarea bipolară, și anume acela al schimbărilor de dispoziție, este important să nu fie confundată cu aceasta. Ciclurile bipolare se întind pe perioade lungi – săptămâni sau luni, pe când în TPB schimbarea dispoziției este mult mai rapidă, poate avea loc chiar și de mai multe ori pe zi.
Tratament
Ca și la alte tulburări mintale, și la TPB tratamentul presupune îmbinarea farmacoterapiei cu psihoterapia. Psihoterapia vizează modificarea funcţionării întregii persoane, pentru a-i ajuta pe pacienţi să atingă stabilitatea, iar farmacoterapia adresează rezolvarea simptomelor specifice. Este recomandată psihoterapia individuală intensivă, deoarece persoanele cu TPB sunt reticente la terapia de grup.
Ei prezintă probleme cu efecte nedorite în multe arii ale vieţii: profesie, dispoziţie afectivă şi relaţii interprofesionale, iar gândurile lor automate devin: “voi fi întotdeauna singur”, “suferinţa mea este intolerabilă”, “am greşit că am avut încredere în această persoană, care acum mă dispreţuieşte”.
Persoanele cu TPB nu pot conştientiza întotdeauna că au o problemă şi nu doresc să se prezinte la psiholog; din acest motiv diagnosticarea este destul de dificilă. Cu toate acestea venim în sprijinul lor acum și online, cu discreție, răbdare și soluții pentru fiecare pacient în parte.
