Nutriție

Jurnalul alimentar | Ce manânci, cât manânci, cum mânanci?

Jurnalul alimentar este o oglidă, te ajută să ai o viziune asupra comportamentului tău alimentar și să ai control asupra a ceea ce mănânci.

Jurnalul alimentar, cum te ajuta sa tii evineta a ceea ce mananci
Article

Așa cum îți notezi amintirile și gândurile în jurnal pentru a nu le uita, la fel trebuie să procedezi și cu obiceiurile alimentare pentru a avea o evidență clară a ceea ce consumi și pentru a reuși să ai mai multă grijă de sănătatea ta. Doctor Paula Popiel, specialist ATLAS, îți arată pas cu pas cum să îți construiești propriul jurnal alimentar și îți explică ce beneficii îți aduce faptul că ai un jurnal alimentar.

Vai, doamna doctor, nu mănânc nimic toată ziua și nu slăbesc un gram! Și cu apă mă îngraș! Nu știu alții cum sunt, dar eu mănânc o dată-n zi și atunci abia dacă mă satur!…

Sună cunoscut? Aud adesea în cabinet aceste replici și explicația principală ar fi aceea că trebuie să acordăm o atenție sporită obiceiurilor noastre alimentare.

Suntem conștienți mereu de comportamentul nostru alimentar? Concluziile studiilor arată că avem tendința de a minimiza aportul alimentar și implicit rolul nostru în procesul de creștere în greutate.

Oare care ar trebui să fie primul pas (foarte important, de altfel) în demersul nostru de a scapa de kilogramele în plus, care au venit pe nesimțite și nu se mai dau duse din viață noastră? Oare ce e de făcut?

 

Ce este jurnalul alimentar și care este rolul lui

Un prim pas este acela de a ține un jurnal alimentar.

Jurnalul alimentar trebuie privit ca cea mai importantă unealtă la îndemână ta și a specialistului care te îndrumă în procesul de scădere în greutate, fie că vorbim de 3-4 kilograme, fie că vorbim de mai multe, pentru a modifica în mod corect și eficient comportamentul tău alimentar.

Rolul lui este de a ne arata, ca o oglindă, unde, când și cum ne îndepărtăm de la un mod de alimentație sănătos.

 

Când și cât este recomandat să ținem un jurnal alimentar

Automonitorizarea zilnică a aportului alimentar a determinat, conform studiilor, o scădere semnificativă în greutate atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. În consecință, vom recurge la jurnalul alimentar atât la inițierea unei diete, pentru a identifica și schimba comportamentul alimentar nepotrivit, dar și pe percursul perioadei de menținere a „greutății ideale” individuale.

Pe termen lung, folosirea lui ne aduce în prim-plan orice „abatere” alimentară și posibilitatea de a ne reconsidera alimentația, având ca rezultat menținerea greutății dorite.

 

Cum se ține jurnalul alimentar 

La inițierea unei diete, perioada optimă de monitorizare este de șapte zile.

Jurnalul va cuprinde următoarele rubrici:

  1. Ce mănânci: se notează și modul în care au fost preparate mâncărurile și sosurile adăugate.
  2. Ce bei: să nu uităm să notăm băuturile răcoritoare de orice fel, inclusiv apă, cafeaua și băuturile alcoolice.
  3. Cât mănânci: ideal este să ai un cântar de bucătărie și să cântărești fiecare porție.
  4. Când mănânci: momentul din zi (sau din noapte) în care simți nevoia să mănânci este foarte important în managementul greutății.
  5. Unde mănânci: obiceiul de a mânca la televizor, în pat, în oraș schimbă abordarea planului nutrițional.
  6. Cu cine mănânci: masa luată în compania cuiva sau singur reprezintă un element important în analiza obiceiului tău alimentar și trebuie luat în considerare în planul tău nutrițional ulterior.
  7. Ce alte activități faci când mănânci: activitățile pe care le desfășori în timp ce mănânci reprezintă greșeli în comportamentul tău alimentar ce trebuie evitate pentru a îți atinge obiectivele propuse.
  8. Cum te simți înainte de a mânca, atunci când mănânci și după ce mănânci: starea emoțională este factorul cel mai important în reușita unui proces de slăbire și de menținere. Stresul, anxietatea, oboseala, tristețea și multe altele sunt stări ce influențează definitoriu comportamentul alimentar de zi cu zi.

 

Ce beneficii ne aduce jurnalul alimentar

Jurnalul nutrițional, așa cum spuneam și mai sus, este o oglidă, te ajută să ai o viziune de ansamblu asupra comportamentului alimentar, dar te ajută și să ai control asupra a ceea ce mănânci.

Iată care sunt principalele avantaje ale obiceiului de a ține un jurnal alimentar:

  • te ajută să te cunoști mai bine din punct de vedere nutrițional deoarece reflectă realitatea actuală și conștientizezi cum ai ajuns în contextul respectiv
  • te ajută să identifici alimentele ce trebuie excluse și obiceiurile ce trebuie modificate pentru a ajunge la un mod de alimentație potrivit ție și nevoilor tale nutriționale
  • te ajută să îți schimbi comportamentul alimentar pe termen scurt, mediu și lung 
  • te ajută să îți îmbunătățești starea de sănătate și să ajungi la acel deziderat binecunoscut “o minte și un corp sănătos”.

Să fii bine cu tine atât fizic, cât și psihic, este principala condiție pentru a fi funcțional. Apelează la unul dintre nutriționiștii ATLAS și începe să lucrezi la cea mai bună versiune a ta!

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie