Terapie

Astenie | Ce poți face când te confrunți cu ea?

Astenia este o stare de slăbiciune fizică generalizată și la lipsa de energie. Tratamentul va depinde de cauza specifică ce a declanșat-o

astenie
Articol

Te simți trist și obosit la schimbarea dintre anotimpuri și te gândești că s-ar putea să te confrunție cu astenie fie primăvară sau de toamnă? Dar știai că acestea nu sunt niște boli în sine? Află mai multe despre astenie de la Mihai Bran, medic primar psihiatru și cofondator Hilio.

 

Ce este astenia?

Astenia se referă la o stare de slăbiciune fizică generalizată și la lipsa de energie. Este un simptom comun al mai multor afecțiuni medicale acute și cronice și poate apărea ca un efect secundar al medicamentelor.

În trecut, termenii “slăbiciune” și “astenie” erau folosiți pentru a descrie o senzație subiectivă de oboseală, în timp ce termenul “oboseală” era folosit pentru a descrie simptomele de oboseală cauzate de efort fizic.

În literatura curentă, astenia și oboseala sunt folosite interschimbabil și ambele se referă la o senzație subiectivă caracterizată prin sentimente de oboseală și percepția unei capacități reduse de muncă fizică sau mintală. Astenia poate afecta o persoană fizic, emoțional și cognitiv. În plus, unele persoane pot experimenta astenie fizică în anumite părți ale corpului sau în întregul corp.

 

Cum se manifestă astenia?

Modificarea temperaturii aduce schimbări și în necesitățile alimentare, care produc inevitabil transformări în organismul nostru. Cel mai frecvent apar stări de:

  • slăbiciune
  • oboseală generală
  • somnolență sau din contră, insomnii

Unele persoane pot, de asemenea, să acuze dureri diverse, intoleranță la zgomote sau lumină, amețeli ori vedere încețoșată.

Toate aceste disfuncții își pun amprenta pe comportamentul individului afectat de astenie, transformându-l într-o persoană hipersensibilă, iritabilă și lipsită de poftă de viață.

Pe termen lung, astenia netratată poate duce la scăderea performanței la locul de muncă, la probleme în relații și la o calitate generală scăzută a vieții.

 

Care sunt cauzele asteniei?

Atunci când ne referim la factorii declanșatori ai asteniei, este necesar să menționăm că aceștia pot fi multipli. Unii oameni pot suferi de astenie din cauza unor probleme medicale, cum ar fi afecțiunile tiroidiene, anemiile sau insuficiențe cardiace. Medicamentele, de exemplu cele folosite în chimioterapie sau anumite psihotrope, pot avea și ele oboseala ca efect secundar.

Pe lângă acestea, există și cauze psihologice sau psihiatrice. Tulburările de dispoziție, precum depresia majoră, anxietatea sau tulburările bipolare pot fi însoțite de o oboseală intensă. Stresul cronic, traumele sau evenimentele extrem de stresante pe care le traversează unii oameni pot provoca o senzație persistentă de epuizare.

Alte cauze sau factori de risc ce pot influența apariția asteniei sunt:

  • gripa
  • accidentul vascular cerebral
  • anemia
  • boala celiacă
  • deficiența de vitamina B-12
  • artrita
  • anumite boli musculare
  • infarctul miocardic
  • bolile renale
  • sindromul oboselii cronice
  • boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
  • apneea în somn
  • insomnia sau alte tulburări de somn
  • leziuni ale nervilor sau ale mușchilor
  • diabetul negestionat corect sau nediagnosticat
  • efectele secundare ale medicamentelor, cum ar fi: antidepresive, antihistaminice, opioide
  • bolile hepatice
  • supradozele de medicamente și vitamine
  • o dietă dezechilibrată
  • un stil de viață sedentar

 

Se poate preveni astenia?

stil de viata sanatos

Pentru că este o boală complexă și, așa cum am explicat mai sus, poate avea diverse cauze, astenia nu poate fi prevenită în totalitate. Există, însă, câteva metode pe care le poți aplica pentru a preveni bolile cronice care pot avea ca efecte secundare astenia. Acestea se referă mai ales la adoptarea unui stil de viață sănătos.

Unele măsuri pe care o persoană le poate lua pentru a-și reduce riscul de a dezvolta astenie includ:

 

Câte tipuri de astenie există?

Pentru că astenia poate afecta atât corpul, cât și mintea, pe baza acestui criteriu poate fi clasificată în două categorii:

 

Astenie fizică

Se referă la incapacitatea mușchilor corpului de a efectua activități care necesită o anumită doză de efort fizic, cum ar fi: alergatul, înotul, ciclismul, urcatul scărilor, și alte exerciții fizice.

Aceasta poate rezulta din cauza unui efort fizic extrem pentru o perioadă considerabilă de timp sau din cauza degenerării naturale a mușchilor, odată cu înaintarea în vârstă. Ambele condiții cauzează o senzație de epuizare fizică.

 

Astenie mintală

Este definită ca fiind declinul accentuat în activitățile cognitive, cum ar fi învățarea sau luarea deciziilor. Este rezultatul unui efort extrem asupra centrului cognitiv al creierului, care duce la o reducere a activității neuronale pentru o perioadă scurtă de timp.

Oboseala mintală poate apărea și din cauza vârstei, prezenței unei tumori cerebrale sau a trăirii unei traume emoționale în trecutul recent.

Alte studii identifică și alte tipuri de astenie, cum ar fi: centrală, neuromusculară sau musculară periferică, subcategorii ale celei fizice.

 

Cum rămâne cu astenia de primăvară și astenia de toamnă?

astenie de primavara sau de toamna

Cele două nu sunt niște boli clinice în sine, ci mai degrabă reprezintă o serie de simptome pe care unii oameni le experimentează la schimbarea sezoanelor.

 

Astenia de primăvară

Pentru majoritatea oamenilor, sosirea primăverii este asociată cu o stare de bine. Există însă și persoane pentru care această perioadă a anului vine uneori cu oboseală, tristețe, lipsă de motivație, printre alte simptome de disconfort. Motivul ar putea fi așa-numita astenie de primăvară.

 

Simptomele asteniei de primăvară

Simptomele încep, de regulă, în perioada martie și aprilie, intensitatea lor variind de la persoană la persoană.

Acestea pot fi:

  • oboseală sau stare de oboseală inexplicabilă
  • dureri de cap sau dureri musculare
  • iritabilitate
  • tristețe
  • lipsa motivației
  • dificultate de concentrare
  • schimbarea obiceiurilor de somn, cu dificultăți la adormire sau insomnii

Vestea bună este că aceste simptome ale asteniei de primăvară sunt temporare și nu durează mai mult de două-trei săptămâni.

 

Tratament astenie de primăvară

Chiar dacă aceste simptome fizice și psiho-emoționale sunt temporare, ele pot afecta starea de bine.

Pentru că nu există o terapie anume pentru astenia de primăvară, este necesar să prevenim sau să ameliorăm simptomele sale, iar cele mai bune metode, în acest caz, sunt deprinderea unor obiceiuri sănătoase și oferirea organismului a ceea ce i-a lipsit în timpul iernii, adică expunerea la soare și activitățile în aer liber.

Câteva recomandări care să te ajute dacă te confrunți cu simptomele asteniei de primăvară:

  • dormi suficient: 7-8 ore pe noapte, pe cât se poate respectând aceleași ore de culcare și de trezire
  • stai cât mai mult la soare, dar nu uita de măsurie de protecție solară
  • fă mișcare sau exerciții fizice moderate, în mod regulat, cel puțin 40-50 de minute, de 3-4 ori pe săptămână. Mișcarea determină eliberarea de endorfine și ajută starea ta de bine
  • adoptă o dietă echilibrată și variată, bogată în fructe, nuci și legume; evită alimentele procesate sau alimentele de tip fast-food
  • hidratează-te suficient
  • încearcă să reduci nivelul de stres, acordând timp și activităților recreative și celor sociale

Dacă simptomele persistă mai mult de două-trei săptămâni, te sfătuim să apelezi la ajutorul unui specialist (medic de familie, psiholog sau psihiatru).

 

Astenia de toamnă

Astenia de toamnă, la fel ca și în cazul asteniei de primăvară, se referă la un set de simptome pe care unii oameni le resimt deoarece corpul recunoaște schimbarea de temperatură și de sezon.

De ce se întâmplă asta? Deoarece toamna, diminețile și nopțile sunt mai răcoroase, ziua este mai scurtă și umiditatea este mai mare, iar consecințele asupra organismului sunt următoarele:

– producția de melatonină, care este hormonul care reglează ciclul circadian, este mai mare

– scade producția de serotonină – neurotransmițătorul cunoscut ca “hormonul fericirii

 

Astenia de toamnă simptome

Toate consecințele enumerate mai sus se traduc într-o stare de oboseală, apatie, slăbiciune și apare ca urmare a unei lipse de adaptare sau dificultăți pe care organismul le prezintă în acomodarea la schimbările sezoniere. Se manifestă cu o oboseală corporală, dureri musculare, irascibilitate și o tendință către tensiune arterială scăzută, care este asociată cu dureri de cap.

Metodele de ameliorare sunt aceleași descrise mai sus, în cazul asteniei de primăvară.

 

Granița dintre astenie și depresie

Nu orice manifestare a asteniei duce automat la depresie, așa cum astenia nu necesită în mod obligatoriu tratament medicamentos. În cazul în care starea de astenie nu este depășită, iar manifestările acesteia se acutizează, consultarea unui medic psihiatru devine absolut necesară.

Stările de oboseală, iritabilitate devin tot mai accentuate și pot conduce, fără să ne dăm seama, spre o depresie. Când simptomele de astenie se transformă în gânduri negative, tot mai greu de controlat înseamnă că depresia s-a instalat deja.

Specialiștii vorbesc despre o frecvență mai mare de manifestare a asteniei de primăvară în rândul femeilor. De asemenea, copiii sunt predispuși la tulburări cauzate de schimbarea de anotimp.

Cei mai mulți dintre noi ne simțim uneori triști sau deprimați. Este o reacție normală atunci când ne confruntăm cu probleme și eșecuri – personale sau profesionale. Dar când tristețea intensă – inclusiv senzația de neajutorare, lipsită de speranță și lipsită de valoare – durează câteva zile, până la săptămâni, și te împiedică să-ți trăiești viața, poate fi ceva mai mult decât tristețe. Poți oricând completa Chestionarul PHQ-9 pentru a depista prezența și severitatea depresiei.

 

Cum se diagnostichează astenia?

Diagnosticarea corectă a asteniei este extrem de importantă deoarece de aceasta depinde oferirea unui tratament adecvat. Procesul include adesea analize clinice, evaluări psihiatrice și teste de laborator. Anumite teste de sânge pot ajuta la identificarea cauzelor medicale, în timp ce evaluările psihiatrice pot detecta orice tulburare de dispoziție sau anxietate.

 

Cum se tratează astenia?

Tratamentul va depinde de cauza specifică ce a declanșat astenia. Ajustarea sau schimbarea medicamentelor, terapia, exercițiile fizice regulate, adoptarea unei diete echilibrate și tehnicile de relaxare pot fi benefice.

Pentru astenia de sezon, suplimentele cu vitamina D și terapia cu lumină sunt adesea recomandate.

 

Surse:

DSM-5 Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders” – American Psychiatric Association

https://www.medicalnewstoday.com/articles/asthenia-weakness#prevention

https://www.healthline.com/health/weakness#causes

https://factdr.com/health-conditions/asthenia/

https://www.hospitaldaluz.pt/en/health-and-wellness/is-it-spring-asthenia

https://www.infobae.com/en/2022/03/15/fatigue-apathy-and-insomnia-what-is-autumn-asthenia-and-how-to-overcome-it/

https://www.osmosis.org/answers/asthenia

Scris de

Mihai Bran

Mihai Bran

Medicină
Sunt medic primar psihiatru si psihoterapeut si unul dintre fondatorii acestei platforme. Pot sa te ajut cu evaluari si recomandari pentru a depasi probleme legate de stres, insomnie, stari de anxietate sau depresie.....

Competențe:

Depresie
Stres
Anxietate
Fobii
Atacuri de panică
Atlas
Psihiatrie
A doua opinie medicala

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie