Cearta nu este un joc de-a ba da – ba nu ci dimpotrivă poate atrage atenția asupra unor probleme ce trenează în timp în cuplu și nu au fost rezolvate. Cum nu totul poate fi colorat în roz și nici trecut prin miere momente de moment, 🙂 punem în interviul lunii octombrie la cântărit, valoarea micilor și marilor “discuții” în cuplu.

Ne ajută specialistul ATLAS, Psiholog Adelina Ștefan.

 

Este normal și dacă da, cât de des e “sănătos” să ne certăm?:)

Multe persoane consideră că o relație de succes este una în care nu există certuri și conflicte. Dimpotrivă, studiile (Gottman, Gottman, Greendorfer&Wahbe, 2014) demonstrează normalitatea și necesitatea conflictelor în cuplu. Conflictul este natural și are un scop – acela de a arăta diferențele dintre parteneri și este o cale de a ne apropia de partener și a crește intimitatea. Întrebarea firească este “cum crește cearta intimitatea?”

Cheia este în felul în care gestionăm conflictul. Certurile în care există critică, sfidare, defensivă, învinovățire sunt distructive. Însă cele exprimate prin dezvăluire, exprimare clară a nevoilor, sensibilitate la punctul de vedere al partenerului și dorință de compromis ajută la consolidarea siguranței în relație, a prieteniei și intimității. 


Ce ascund conflictele frecvente în cuplu?

În spatele conflictelor sunt diferențele dintre parteneri.

Ne naștem și creștem într-un anumit context cultural, social, financiar, familial și relațional și toate experiențele influențează dezvoltarea personalității. 

Iubirea este cea mai de bază nevoie umană și primul lucru despre care învățăm. Teoria atașamentului descrie două stiluri de atașament: sigur și nesigur. Stilul sigur este atunci când figura de îngrijire are un comportament consecvent și predictibil, are disponibilitate față de nevoile copilului. Astfel, copilul învață că este în siguranță, este în regulă să exploreze și nevoile îi sunt satisfăcute. Devenit adult, se conectează cu celălalt la un nivel profund, își comunică nevoile, este deschis să își întâlnească partenerul așa cum este, are încredere că se pot sprijini reciproc și pot crește împreună.

Atașamentul nesigur reprezintă o rană de iubire, iar ca urmare lumea devine nesigură și ne așteptăm să fim abandonați, neglijați sau răniți. Privim viața și relațiile ca fiind periculoase, dureroase și nu putem avea încredere în ele. 

Stilurile de atașament nesigure sunt: anxios/ambivalent, evitant și dezorganizat. Atașamentul anxios se creează atunci când mesajul pe care copilul îl primește este că iubirea vine doar dacă când o cere într-un mod exagerat emoțional. 

Dacă copilul cere și nu primește, acesta învață că el și nevoile sale nu contează și se oprește din a cere, se retrage și își reprimă propriile nevoi pentru a evita durerea, creându-se atașamentul evitant. Dacă nu mai simte nevoia, nu mai simte nici durerea. Capcana este că nu mai simte nici iubirea. Stilul dezorganizat se formează atunci când figura de atașament este când sursă de plăcere, când sursă de durere. 

În perioada adultă, intrăm în relații cu aceste tipare, căutând să satisfacem nevoile nesatisfăcute timpuriu, însă așteptându-ne, de multe ori inconștient, la același rezultat.

Dinamica de cuplu cel mai frecvent întâlnită în cabinet este între un partener anxios și unul evitant. Atunci când nevoia de apropiere și siguranță a partenerului cu atașament anxios este nesatisfăcută, acesta cere din ce în ce mai gălăgios. Pe partea cealaltă, partenerul evitant, care a învățat ca strategie de supraviețuire să nu simtă, se retrage și mai mult, speriindu-se de intensitatea emoțională a partenerului. In cabinet, discursul este de tipul ”Eu mă simt singur/ă, că nu-i pasă de mine” versus ”Nu înțeleg ce vrea de la mine, când țipă, eu mă sperii și plec.” Mecanismele de supraviețuire ale celor doi sunt activate și activatoare reciproc.


Ce declanșează discuțiile frecvente în cuplu, conform experienței din cabinet?

Măsura în care recunoaștem și acceptăm aceste diferențe, comunicarea și negocierea.

Ne este dificil să privim lumea prin ochelarii altcuiva, așa că instinctual credem că noi avem dreptate, iar celălalt greșește. Mai ales dacă am crescut cu atenția constantă la reacția celuilalt pentru siguranța proprie. Mintea noastră caută să pună în cutiile deja existente ceea ce experimentăm în prezent. Confundăm siguranța cu familiaritatea, pentru că avem deja strategiile de a gestiona ceea ce cunoaștem, iar necunoscutul este înfricoșător. Paradoxul este că rămânem în același tipar nesigur, nedându-ne ocazia de a experimenta altceva. De exemplu, o persoană care evită conflictul, inconștient va crea scenarii de conflict, confirmându-și din nou că a fi în contact este periculos și deci, va intra în același mecanism de supraviețuire, evitarea. Iar o persoană care tânjește după iubire, se va îndepărta de iubire prin modul exagerat de a o cere.

Cartea ”Cele cinci limbaje ale iubirii” a lui Gary Chapman este elucidatoare în privința modului în care simțim că suntem iubiți și ne exprimăm iubirea. Când avem limbaje de iubire diferite pot apărea conflicte, dacă nu știm să comunicăm pe limba partenerului. Pe scurt, cele cinci limbaje sunt: 1) cuvinte de încurajare, 2) timp împreună, 3) cadouri, 4) servicii – ce faci pentru celălalt, 5) mângâieri fizice.

Comunicarea nu este doar verbală, specialiștii în domeniu susțin că aceasta este doar 7%, restul fiind corporală (55%) și din tonul vocii (38%).

Indiferent de tema conflictului, felul în care ne exprimăm, disponibilitatea de a-l înțelege pe celălalt și de a negocia soluții pavează calea spre rezolvare. Pe scurt, asertivitate. 

Stilurile de comunicare sunt: pasiv (nevoile mele nu contează, evit conflictul), agresiv (doar nevoile mele contează și le impun celuilalt să mi le satisfacă), pasiv-agresiv (celălalt trebuie să știe/ghicească ce am nevoie și cum să-mi ofere, iar dacă nu o face, o să-l pedepsesc) și asertiv (și nevoile mele și ale tale sunt importante, căutăm o variantă care să le satisfacă pe ale amândurora). 


Este  “cearta” în Pandemie în trend ascendent sau dimpotrivă partenerii aplanează certurile schimbând focusul discuțiilor?

Este dificil de cuantificat felul în care pandemia a impactat relațiile de cuplu. Cu siguranță că starea de bine individuală și socială a fost afectată. Factori de stres externi interferează cu celelalte arii ale vieții și viceversa. Relația de cuplu este locul cel mai intim, unde avem ocazia fie să ne îngrijim, fie să ne rănim reciproc. Un studiu recent demonstrează că modul de adaptare la stres si vulnerabilitate în context pandemic poate amplifica reacțiile nocive precum ostilitatea și retragerea, ca răspuns la nesiguranță și depresie (Pietromonaco, P. R., &Overall, N. C., 2021). Statisticile privind violența domestică pretutindeni au crescut. 

Într-o notă mai pozitivă, solicitarea pentru psihoterapie a crescut, atât individuală, cât și de cuplu. A răspunde nevoii de a fi bine și a recunoaște că e în regulă și benefic să cauți ajutor demonstrează că o parte foarte sănătoasă din noi este prezentă, că ne asumăm limitele și ne dorim să creștem împreună. 


Cât contribuie wellbeingul partenerilor la discuții în cuplu (sănătatea financiară, mintală, fizică, wellbeingul de la local de muncă)?

Foarte mult. Când nu suntem bine, disponibilitatea noastră scade, strategiile de a face față disconfortului pot fi nocive atât pentru individ, dar și pentru partener. O persoană cu depresie își pierde motivația pentru aproape orice îi aducea plăcere înainte, o persoană cu anxietate este în permanentă alertă. Atenția se duce pe supraviețuire, iar plăcerea și iubirea devin secundare. 

 

Care sunt tipsurile eficiente de gestionare a conflictelor în cuplu?

Prezență. Fii prezent în primul rând cu tine, corpul tău, emoțiile tale și cu partenerul tău.

Comunicare. Exprimă ce simți, ce ai nevoie, ce te îngrijorează și cum ar putea celălalt să te sprijine. 

Ascultare. Cu urechile, cu corpul, cu mintea și cu inima. Dincolo de cuvintele și acțiunile partenerului stau mesaje poate greu de descifrat chiar și pentru el. Iar interpretările noastre sunt mai degrabă în acord cu ce știm noi deja, nu și cu realitatea internă a celuilalt.

Colaborare și negociere. Căutați împreună căile prin care vă puteți sprijini reciproc, având în același timp grijă de propria persoană.

Intimitate. Sexualitatea este o parte importantă și intrinsecă fiecărei ființe, sursă de plăcere și de contact intim cu celălalt, însă intimitatea presupune ceva mai mult. Conectați-vă profund, din esența ființei voastre cu celălalt. Cuvântul ”intimitate” are rădăcina în gr. ”thymos” = suflet. 

Joacă și bucurie. Nu pot să exprim suficient cât de important este să ne jucăm, să fim spontani, să căutăm motive de bucurie, să râdem. Când avem suficient spațiu de joacă în relația de cuplu, problemele sunt mai ușor de navigat, sistemul nervos se reglează, imunitatea și intimitatea cresc.

 

Când trebuie să apelăm la un specialist? 

Când ambii parteneri recunosc că strategiile lor de a naviga dificultățile nu (mai) sunt eficiente, diferențele cântăresc mai mult decât iubirea și se dorește îmbunătățirea stării de bine generale a partenerilor și a relației.

Relația de cuplu este despre a fi bine împreună, și nu o competiție despre cine are dreptate. Dacă unul dintre voi uită asta, amintiți-vă cu ajutorul unui specialist.