Terapie

Fii bine în contextul conflictului actual | 8 tehnici de ancorare în realitate

E important să rămâi ancorat în realitate, dar cum faci să rămâi bine cu tine? Iata 8 tehnici care te pot ajuta să te liniștești și să te remotivezi.

Cum să fii bine în contextul conflictului actual. 8 tehnici de ancorare în realitatecum rămâi ancorat în realitate fără a fi copleșit de ea
Articol

Cu toții suntem afectați emoțional de situația actuală în care ne aflăm – războiul care are loc în Ucraina – și, pentru echilibrul nostru interior, este important să rămânem ancorați în realitate. 

 

Conflictul militar care se petrece lângă noi este un factor de stres evident: ne simțim neputincioși, temători și nesiguri în ceea ce privește viitorul nostru.

Dar cum reușim să rămânem conectați la realitatea pe care o trăim, fără a ne lăsa copleșiți de ea?

Răspunsul vine de la Mihaela Cristea, Psiholog clinician, specialist Hilio, care ne ajută cu tehnici și acțiuni pe care le putem face în așa fel încât să ne liniștim, să ne regăsim motivația și să ne bucurăm de faptul că, pentru noi, lucrurile sunt bune în prezent.

 

Cum faci să rămâi ancorat în realitate?

1. Informează-te!

Este esențial să rămâi la curent cu știrile, în această perioadă, însă recomandarea este să o faci în mod controlat, fără excese. Informeză-te din surse oficiale și acordă un timp limitat acestei acțiuni!

Trebuie să ai în minte faptul că important este să găseșți un echilibru între a te simți informat și educat cu privire la situația prezentă, fără a te lăsa copleșit. 

 

2. Concentreză-te pe respirație!

Dacă vorbim despre tehnici de calmare și de ancorare în realitate, aș începe cu respirația. 

Atunci când simți că te copleșesc gândurile negative, ia-ți puțin timp și concentrează-te pe respirație

Închide ochii și fii atent la zona nărilor. Concentrează-te pe locul în care aerul intră și iese și pe ceea ce simți odată cu pasajul aerului: aerul se simte cald sau rece? Trece mai mult aer printr-o nară decât prin cealaltă? Ai o respirație adâncă sau superficială? 

Încearcă să îți menții atenția pe respirație cât poți de mult, iar dacă observi că îți zboară gândul, respiră de câteva ori adânc pentru a-ți aduce atenția înapoi.

Avem un creier extraordinar, care poate face lucruri excepționale: poate păstra amintiri și poate să își imagineze lucruri despre viitor. Aceste aspecte, însă, pot crea disconfort atunci când tind să ne deconecteze de momentul prezent. 

 

3. Conștientizează lucrurile din imediata ta apropiere!

Te poți aduce în prezent, te poți conecta la realitate prin concentrarea pe lucrurile din imediata ta apropiere. 

De exemplu, îndreaptă-ți atenția către ce vezi pe lângă tine, ce se află în jurul tău. Atinge câteva dintre lucrurile pe care le ai la îndemână, observă ce miros simți, ce sunete auzi. Folosește aceste mici acțiuni și fii prezent!

 

4. Scrie despre ce simți!

Scrisul poate fi un alt instrument bun. 

Scrie despre ce simți, despre ce se întâmplă cu tine, despre ce amintiri trezește în tine această situație, în așa fel încât să devii conștient de ele. 

Acest exercițiu poate ajuta și la conștientizarea lucrurilor care sunt în controlul tău. Ce ai putea face tu în această situație în așa fel încât să reduci din sentimentul de neputință? 

Poate să te întorci către tine, să identifici care sunt conflictele tale interioare și să vezi ce acțiuni ai putea face pentru a le gestiona.

 

5. Fă mișcare!

Orice fel de activitate fizică te poate ajuta să schimbi ceea ce simți. 

Ține minte faptul că emoția este energie în mișcare. Mișcă-te pentru a-ți schimba starea

Când simți că te cuprind gânduri negative, mișcă-ți corpul, dansează, aleargă. Orice tip de mișcare va avea un efect pozitiv. Plimbările în natură ajută, de asemenea, și le poți folosi ca pe momente de liniștire, de conștientizare a lucrurilor care sunt importante pentru tine în acest moment și de reconectare cu prezentul. 

O baie fierbinte sau un duș rece te pot ajuta să întrerupi gândurile negative repetitive și te pot relaxa.

 

6. Conectează-te cu oamenii!

Conectarea cu oamenii este esențială, mai ales în urma unei pandemii care a făcut acest lucru destul de dificil în ultimii ani. 

Ia-ți timp în care să împărtășeșți cu cineva ceea ce simți: temeri, trăiri, cu scopul de a ventila, de a scoate afară din minte aceste lucruri mai mult decât de a găsi soluții. E firesc să ai emoții negative și e în regulă ca, pentru o perioada scurtă de timp, să-ți dai voie să stai cu ele, să nu le reprimi, dar după ce faci acest lucru, întoarce-te la ce ai de făcut, reia cursul lucrurilor. 

 

7. Oferă îmbrățișări! 

Este binecunoscut faptul că, în timpul îmbrățișărilor, se produce oxitocina, care are ca efect benefic reducerea stresului. În cazul în care nu ai pe cineva lângă tine, ia o pătură și acoperă-te cu ea, ca într-o îmbrățișare.

 

8. Fii recunoscător!

În încheiere, gândește-te adesea la lucrurile pentru care ești recunoscător și concentrează-te pe lucrurile bune care ți se întâmplă. 

Ține minte că energia este în sincron cu gândurile pe care le ai și activitățile pe care le întreprinzi, așa că fă lucruri bune pentru tine și pentru ceilalți. 

Rămâi empatic, ancorat în realitate, dar nu te simți vinovat. Oferă-ți ajutorul doar dacă tu consideri că poți face acest lucru fără a-ți dăuna. Fii blând cu tine!

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie